Noua Comisie Europeană a fost VALIDATĂ de Parlamentul European. Corina Creţu, în echipa Juncker

Noua Comisie Europeană, condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a primit miercuri, la Strasbourg, votul de învestitură din partea Parlamentului European, informează agenţiile internaţionale de presă.
Alina Costache
22 oct. 2014, 10:47
Noua Comisie Europeană a fost VALIDATĂ de Parlamentul European. Corina Creţu, în echipa Juncker

În favoarea noii Comisii au votat 423 de eurodeputaţi, în timp ce 209 s-au pronunţat împotrivă, iar 67 s-au abţinut de la vot.

Comisia Juncker îşi va putea începe astfel activitatea la 1 noiembrie, mandatul actualei CE conduse de Jose Manuel Barroso urmând să se încheie pe 31 octombrie.

În discursul său înaintea votului în PE asupra noii Comisii, Juncker a spus că investiţiile sunt vitale în restabilirea creşterii şi în crearea de locuri de muncă.

Citeşte şi Jean-Claude Juncker, noul preşedinte al Comisiei Europene: UE nu se va mai extinde în următorii cinci ani

Jean-Claude Juncker, fost premier conservator al Luxemburgului, a subliniat, totuşi, că, aşa cum a spus cancelarul german Angela Merkel, o mare parte din cele 300 de miliarde de euro ar trebui să vină de la investitorii privaţi şi că guvernele ar trebui să-şi ţină în continuare sub control deficitele bugetare.

„Dacă ne veţi susţine astăzi, vom prezenta pachetul privind locurile de muncă, creşterea şi investiţiile până la Crăciun”, a declarat Juncker în faţa eurodeputaţilor, adăugând că investiţiile ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea eficienţei economice, nu pe cheltuielile pe termen scurt.

Din partea preşedinţiei italiene a Consiliului UE, ministrul Benedetto Della Vedova a spus că, ”în următoarele săptămâni şi luni, Comisia trebuie să joace un rol esenţial pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă UE”.

”Acestea sunt provocări semnificative, printre care competitivitatea şi crearea de locuri de muncă”, a accentuat Della Vedova, care a mai inclus între provocările respective schimbările climatice, problemele energetice şi problemele de securitate din vecinătatea Europei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
De ce are U Craiova mai mulți jucători convocaţi de Gică Hagi la națională decât FCSB, Dinamo și Rapid la un loc! Cifrele Wyscout de la Suedia - România
Capital.ro
Fructele pe care nu ar trebui să le ții lângă legume. Motivul pentru care se strică mai repede
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte