Poveşti inedite cu OAMENI care au UITAT că se SCHIMBĂ ORA

Modificarea orei aduce de multe haos în viaţa oamenilor, aceştia fiind obligaţi să îşi schimbe programul datorită acestei ore. Astfel, din acest motiv, accidente inedite au avut loc de-a lungul timpului. Mai mult, anumiţi oameni nu au murit din cauza acestor greşeli, în timp ce alţii şi-au pierdut viaţa.
Claudiu Popa
26 oct. 2014, 11:28
Poveşti inedite cu OAMENI care au UITAT că se SCHIMBĂ ORA

Bomba cu ceasul dereglat

În septembrie 1999, Cisiordania trecuse la ora de vară, în timp ce Israelul revenise la ora de iarnă. Astfel, teroriști West Bank au pregătit mai multe bombe cu ceas, ca apoi să le trimită prin contrabandă omologilor israelieni. Cu toate acestea, aceştia au înțeles greșit timpul de pe bombe. În timp ce bombele au fost plantate, au explodat o oră prea devreme, omorând trei teroriști în locul victimelor destinate, două autobuze pline de oameni, potrivit Webexhibits.

Halloween-ul este înfricoşător doar pe timp de noapte

Prin 2006, ora de vară din Statele Unite s-a încheiat cu câteva zile înainte de Halloween, pe 31 octombrie. Deoarece numărul deceselor în rândul copiilor care traversează strada este de patru ori mai mare de Halloween decât în oricare altă noapte a anului s-a dat o nouă lege în 2007 pentru a extinde ora de vară până în prima duminică din luna noiembrie cu scopul de a oferi colindătorilor mai multă siguranţă datorită orei de lumină în plus. Mai mult, de zeci de ani de zile producătorii de bomboane făceau lobby pentru prelungire orei de vară pe durată Halloween-uli, mai ales că mulţi tineri nu aveau voie să iasă pe stradă după venirea nopţii. Amuzant este faptul că legea nu a avut efectul scontat, majoritatea copiilor aşteptând pur și simplu venirea întunericului pentru a merge la colindat.

Neînţelegeri în timp

O confuzie pe scară largă a avut loc în anii 1950 și 1960, atunci când fiecare localitate din SUA putea alege să folosească ora de vară așa cum se dorește. Într-un, 23 de perechi diferite de fusuri orare începeau și sfârşeau diferit în statul american Iowa. Astfel, timp de cinci săptămâni în fiecare an, oraşele Boston, New York şi Philadelphia nu aveau acelaşi timp ca Washington DC, Cleveland, Baltimore sau Chicago. La un moment dat pentru o cursă de autobuz din Ohio în West Virginia pasagerii au trebuit să schimbe ora ceasurilor de șapte ori pentru o distanţă de doar 60 de kilometri. Situația a dus la pierderea a 12 milioane dolari pe an în costuri din diferite industrii, în special în cele care implică transportul și comunicațiile, fiind nevoie de calendare suplimentare pentru ficare staţie în parte.

Scandalul orei de băut pierdute

În fiecare an, patronii de baruri care stau deschise până la ora 02:00 pierd o oră de băut datorită acestei zile buclucaşe. Acest lucru a dus la probleme anuale în numeroase locații, și, uneori, chiar la revolte. De exemplu, la o „tulburare de timp”, în Atena, Ohio, peste 1000 de studenți și alte petrecareti au scandat „Libertate” în timpul orei respective, ajungând să arunce cu sticle de băutură în polițiştii care încearcau să controleze revolta.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Ce să pui la rădăcina roșiilor în luna iulie dacă vrei să crească mai mari și gustoase. Trucul pe care doar fermierii cu experiență îl cunosc
Capital.ro
Taxă pentru șoferi. Se achită până la 1.000 lei/an. Plata se face online sau la ghișeele primăriei
Playtech.ro
Semn rutier albastru cu cifra 40. Ce reprezintă şi ce trebuie să faci dacă îl vezi
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Soarele își revarsă furia. Pământul e în mare pericol
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Mariana Moculescu, scene șocante în garsonieră: a cerut ordin de protecție: 'Era beat criță și trăgea de mine'
Playsport.ro
Actul obligatoriu pe care trebuie să îl ai neapărat la tine dacă pleci în vacanță cu o mașină care...
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o figură emblematică a scenei românești. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Sute de mii de români primesc banii din 16 iunie. Banii intră în cont sau prin mandat poștal
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat