SUA, mesaj DUR către Ungaria. Vezi ce i-a supărat pe americani

Statele Unite au criticat dur vineri evoluţia 'dezamăgitoare' a Ungariei, poziţie ce confirmă o deteriorare a relaţiilor dintre Washington şi Budapesta în urma numeroaselor decizii controversate luate de executivul condus de Viktor Orban.
Romania TV
24 oct. 2014, 16:03
SUA, mesaj DUR către Ungaria. Vezi ce i-a supărat pe americani

„Evoluţiile sunt dezamăgitoare (…) şi ca aliaţi suntem preocupaţi să vedem cu ce viteză aceste evoluţii se dezvoltă”, a declarat la o conferinţă de presă desfăşurată la Budapesta însărcinatul cu afaceri al SUA, Andre Goodfriend, diplomatul care conduce ambasada americană în lipsa ambasadorului.

După ce a amintit că Ungaria a fost una dintre ţările est-europene care au reuşit să realizeze cu succes cea mai rapidă tranziţie democratică după căderea comunismului în anul 1989, diplomatul american a precizat că preocuparea manifestată în prezent la Washington este generată în prezent de evoluţii precum „schimbarea climatului politic, slăbirea statului de drept, atacurile la adresa societăţii civile sau lipsa de transparenţă”.

Remarcile acestuia survin la o săptămână după ce Washingtonul a anunţat că şase înalţi responsabili ungari, suspectaţi de fapte de corupţie, au fost declaraţi indezirabili pe teritoriul american. Nu au fost comunicate numele lor, dar unele publicaţii au relatat că unul dintre ei ar fi şeful fiscului ungar.

Premierul conservator Viktor Orban, care a obţinut în luna aprilie un nou mandat după ce a câştigat detaşat alegerile legislative, a provocat numeroase critici în UE şi SUA prin promovarea unor reforme ce au restrâns libertatea justiţiei, presei şi a societăţii civile, iar pe plan economic executivul său a luat decizii criticate sever de Comisia Europeană, precum impozitarea suplimentară a sectorului financiar-bancar şi a companiilor străine din sectorul energetic, naţionalizarea fondurilor de pensii şi sporirea controlului guvernamental asupra Băncii Centrale.

De altfel, Orban a declarat deschis că doreşte să renunţe la democraţia liberală în favoarea unui „stat iliberal”, referindu-se la modelul promovat în Rusia şi China. De asemenea, Ungaria a criticat sancţiunile adoptate de statele occidentale împotriva Rusiei ca urmare a acţiunilor destabilizatoare ale acesteia din urmă în Ucraina.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?