Detectivul particular, o soluţie luată în serios de nevestele disperate. Cât costă o oră de filaj

Soţii geloase, convinse că partenerii de viaţă le sunt infideli, părinţi îngrijoraţi, ce vor să ştie în orice moment unde se află copilul lor sau familii disperate, ce vor să găsească persoane dispărute de acasă. Rând pe rând, bat la uşa detectivului particular, în căutare de ajutor.
Iulian Tudor
28 oct. 2014, 09:11
Detectivul particular, o soluţie luată în serios de nevestele disperate. Cât costă o oră de filaj

Cu portbagajul maşinii în permanenţă plin cu haine, cu aparatul foto şi camera video la îndemână şi priceput în a se trans-forma, în doar câteva minute, „dintr-un golan într-un om de afaceri, pentru ca subiectul sau ţinta să nu-şi dea seama că este vorba despre aceeaşi persoană, care în urmă cu puţin timp i-a cerut un foc” – aceasta este doar o parte a ceea ce înseamnă detectivul particular, a spus Bogdănel Nicolau, unul dintre practicanţii acestei profesii, din judeţul Constanţa, scrie cugetliber.ro. Căci această meserie presupune mult mai mult decât supraveghe-rea unor parteneri de viaţă infideli.

Citeşte şi Cum sunt verificate miresele înainte de nuntă: Cât costă o oră de pândă a detectivilor particulari

Copiii şi bolnavii de Alzheimer, supravegheaţi electronic

Pe lângă abilitatea de a se camufla la vedere, detectivii privaţi iscodesc cu răbdare trecutul pentru patronii interesaţi să afle dacă cei pe care vor să-i angajeze au trecut adevărul în C.V-uri – în ultima perioadă tot mai mulţi mint în scrisorile de angajare – , fie trecând mai multe slujbe decât au avut în realitate, fie „uitând” intenţionat job-urile de unde au plecat cu coada între picioare – sau cercetează cu atenţie acte, pentru cei care doresc să-şi recupereze, prin procese civile, terenuri sau bunuri etc.

Cazurile cele mai dificile sunt, însă, cele în care trebuie să dea de urma unor persoane dispărute de acasă, este de părere detectivul particular Mihai Mircea Strîmbeanu. „Dacă la infidelităţi, de exemplu, clientul ne indică unde se află subiectul, care este programul, în cazul persoanelor dispărute avem o fotografie şi câteva informaţii. Pornim de aici şi trebuie să scotocim. Am avut un caz, un tânăr de 26 de ani dispărut de acasă, familia era disperată şi am reuşit să-l găsesc în trei zile”, a spus detectivul.

Citeşte şi Sindicatul „Pro Lex”: Poliţia Română va beneficia de 5.000 de autovehicule noi

Noul trend în acest domeniu este supravegherea copiilor şi a bolnavilor de Alzheimer cu ajutorul softurilor şi a dispozitivelor electronice. „Împreună cu o firmă de profil, dezvoltăm o platformă soft pentru a veni în sprijinul părinţilor, dar şi a rudelor persoanelor care au fost diagnosticate cu Alzheimer”, a precizat detectivul privat Bogdănel Nicolau, având în vedere solicitările pe care le-a primit în ultima perioadă. Subiecţii pot fi supravegheaţi cu ajutorul unui soft pe telefonul mobil sau cu un dispozitiv de mici dimensiuni, cu monitorizare online, care va putea transmite traseul urmat de copii sau dacă bolnavii au părăsit locuinţa ori clinica unde au fost internaţi. Iar, având în vedere tentaţiile din ce în ce mai periculoase pentru copii, tot mai mulţi părinţi se arată interesaţi de aceste dispozitive oferite de firmele de detectivi particulari.

Cât costă o oră de filaj

Lista de servicii pe care le oferă detectivul particular este lungă, dar şi tarifele sunt pe măsură. Astfel, preţul filajului porneşte de la 10 euro şi poate să ajungă până la 100 euro/oră, în funcţie de complexitatea cazului, şi anume dacă urmărirea presupune deplasarea în alte judeţe sau chiar şi în altă ţară, dacă este de lungă durată etc. Pentru supravegherea electronică tariful este în jur de 6 euro/lună, iar pentru infiltrarea unui detectiv se percepe în jur de 30 de euro/oră.

La detectivul privat, precum la preot

La ora actuală, detectivii particulari din România sunt recunoscuţi peste hotare pentru profesionalismul de care dau dovadă, ne-au precizat reprezentanţii acestei meserii. Cu toate acestea, trebuie remarcat că oamenii încă se tem să apeleze la serviciile unui detectiv. Motivul? „Se tem să-şi dezvăluie problemele unui străin. Dar trebuie să ştie că detectivul particular este precum doctorul sau preotul: informaţiile împărtăşite sunt confidenţiale!”, a subliniat Bogdănel Nicolau.

La un aspect trebuie să fie atenţi constănţenii, dacă nu vor să se trezească cu banii daţi, şi fără informaţii, ca detectivul privat la care apelează să fie atestat, licenţiat şi să încheie cu el un contract de prestări servicii, cu clauze concrete de confidenţialitate.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Profeția uluitoare a lui Mitică Dragomir: „E trăsnet! El va fi viitorul portar al echipei naționale”. Exclusiv
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Cât costă succesiunea în 2026 și cât impozit plătești la stat dacă sunt mai mulți moștenitori
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la priveghiul celor doi soți care și-au pierdut viața în evenimentul din Ciortești. Detaliul important care lipsește de pe una dintre cruci
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Sunt vizați toți românii care au sau vor să cumpere apartamente!
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat