VICTOR PONTA, prima reacţie la acuzaţiile lui Traian Băsescu privind implicarea SERVICIILOR în campanie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Victor Ponta a reacţionat, vineri, la acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind implicarea serviciilor secrete în campania electorală, spunând că este "extrem de grav" ceea ce face şeful statului. Ponta a arătat că Traian Băsescu trebuie să spună care serviciu secret a încălcat legea prin realizarea unor fotografii cu Elena Udrea şi şefa DIICOT, Alina Bica, la Paris.
Ionela Marcu
31 oct. 2014, 09:18
VICTOR PONTA, prima reacţie la acuzaţiile lui Traian Băsescu privind implicarea SERVICIILOR în campanie

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Spre deosebire de doamna Udrea care poate să spună ce vrea şi să meargă unde vrea, e o femeie liberă, încă, domnul Băsescu încă oficial este preşedinte în funcţie, chiar dacă nelegitim. Un preşedinte în funcţie chiar şi ilegitim, chiar şi iresponsabil, nu poate să vorbească ca doamna Udrea, în general. Trebuie să spună serviciul X a încălcat legea, pentru că urmărirea unei persoane care nu a încălcat în vreun fel legea e ilegală. Nu pot să spui în general. Care serviciu? SIE, SRI, 962?

Să te duci la televizor şi să fii la fel de neserios ca dna Udrea este extrem de grav pentru un preşedinte chiar ilegitim, dar care are încă semnătura şi ştampila de presedinte, din fericire pentru puţine zile de acum încolo„, a spus Victor Ponta.

În plus, premierul a arătat că, în cazul în care va deveni preşedinte, nu va implica serviciile în campanie.

Băsescu, despre Udrea la Paris: E operaţiunea unui serviciu românesc şi a unuia francez. Serviciile, în joc

„Nu voi face ceea ce a făcut Traian Băsescu. Nu voi cere serviciilor de informaţii să mă ajute pe mine sau pe favoritele mele în campania electorală. Asta este categoric împotriva spiritului Constituţiei. Dacă serviciile de informaţii au rămas neutre şi nu l-au sprijinit pe Traian Băsescu şi pe Elena Udrea îi felicit pentru asta”, a precizat Ponta.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi seară, într-o emisiune la B1 TV, că fotografiile cu Elena Udrea la Paris sunt o nouă ‘probă’ că ‘serviciile secrete’ s-au implicat în această campanie electorală.

Şeful statului a susţinut că este foarte puţin probabil ca imaginile să fi fost suprinse de paparazzi, deoarece se vede că acestea au fost făcute ‘de sus’ de o persoană care ştia că Elena Udrea va ajunge la Paris şi chiar şi la cel hotel va fi cazată.

Băsescu a adăugat că ceea ce atrage în mod deosebit atenţia este faptul că, deşi vizita Elenei Udrea la Paris a avut loc în luna februarie, facturile pentru cazare au apărut după şapte luni.

El a apreciat că în această ‘operaţiune’ au fost implicate ‘un serviciu român şi unul francez’.

ELENA UDREA, la plimbare cu Alina Bica, şefa DIICOT, în Paris. Mai multe IMAGINI, publicate pe Internet

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  Şeful statului a mai spus că niciun serviciu de informaţii român nu putea cere de la recepţia hotelului chitanţele din urmă cu şapte luni şi că Udrea ‘are mulţi adversari puternici’, dar niciunul capabil de a obţine singur aceste documente.

Traian Băsescu a concluzionat că Udrea a fost ‘spionată’ şi că aceasta ar trebui să dea în judecată hotelul, deoarece a furnizat informaţii legate de viaţa ei privată.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Ai muncit 8 ani în grupa I sau II? Ce sumă se adaugă la pensie și ce se întâmplă cu anii suplimentari
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte