Irina Jianu: Sunt cel mai mare mituitor al României acum, pentru că l-am mituit pe Năstase

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Paula Jianu, judecată alături de fostul premier Adrian Năstase a declarat, luni, la ICCJ, că se poate spune că este cel mai mare mituitor al României, fiind întrebată de instanţă dacă a încercat să intre în graţiile familiei Năstase.
Romania TV
27 feb. 2012, 20:07
Irina Jianu: Sunt cel mai mare mituitor al României acum, pentru că l-am mituit pe Năstase

Irina Paula Jianu, fostul inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) a fost audiată, luni, în dosarul Zambaccian, în care este judecată alături de Adrian şi Daniela Năstase pentru fapte de corupţie.

Ea a relatat momentul în care, după ieşirea de la o audiere de la procurorii anticorupţie, a exclamat „revoltată” pe holurile instituţiei că ştie că fostul consul general al ambasadei României de la Shanghai, Ioan Păun, este ofiţer acoperit al SIE şi că îl va da în vileag.

Aceasta a arătat că atunci aceste susţineri ale ei au fost auzite de mai mulţi dintre avocaţii care se aflau pe holurile DNA şi care aveau legătură cu acest dosar, care i-au atras atenţia că nu e bine să susţină astfel de lucruri pe holurile Direcţiei, pentru că ar putea fi înregistrată.

Jianu a precizat, în faţa instanţei supreme, că deşi revoltată de declaraţia nefavorabilă făcută de fostul consul Păun în cazul Zambaccian, ea nu a divulgat presei sau altor surse această informaţie delicată.

În continuare Jianu a relatat despre vizitele din China unde a fost împreună cu Daniela Năstase. Ea a precizat că a fost de două ori cu soţia fostului premier în China şi că în ambele situaţii au cumpărat numeroase „suveniruri” şi nu „bunuri”.

Irina Jianu a mai arătat că a fost urmărită pe tot parcursul anchetei din dosarul Zambaccian, că a primit numeroase ameninţări, nu la adresa ei, cât la adresa fetei sale, şi că avocatul ei de la urmărire penală a fost bătut într-o seară, motiv pentru care s-a retras din acest dsoar.

În final, judecătorii au întrebat-o pe Jianu dacă a intervenit sau a făcut vreodată presiuni asupra vreunei persoane la solicitarea soţilor Năstase şi în legătură cu lucrările de construcţie de la imobilele acestora (din strada Zambaccian, localitatea Cornu sau strada Christian Tell – n.r.), Jianu precizând că nu a intervenit niciodată pentru Adrian sau Daniela Năstase.

„Nu am dat în viaţa mea mită cuiva. Nu am dat niciodată mită lui Adrian Năstase”, a declarat ferm Jianu în faţa instanţei care a întrebat-o scurt: „Dar lui Miron Mitrea ia-ţi dat?”. Răspunsul a fost negativ moment în care instanţa a întrebat-o pe Jianu de ce a încercat să câştige „bunăvoinţa” familiei Năstase.

„Sunt acum celebră. Sunt cel mai mare mituitor al României acum”, a răspuns ironic Jianu, care a precizat că nu a încercat vreodată să câştige „bunăvoinţa” soţilor Năstase.

„Nu ştiu dacă am câştigat respectul cuiva prin profesiunea mea, că, în rest, de exemplu, sunt analfabetă. În faţa domnului Năstase sunt analfabetă”, a răspuns Jianu la întrebările judecătorilor.

Ea a mai arătat că denunţătoarea Cristina Popa nu era omul ei aşa cum susţin procurorii DNA, ci omul lui Sergiu Sechelariu ea fiind angajată la mai multe dintre firmele acestuia. Ea a mai arătat că Sechelariu „nu a putut să ierte” faptul că nu şi-a dat demisia de la firmele sale, când el a fost demis din funcţia de secretar de stat.

„Sechelariu m-a lăsat o lună fără apă, mi-a tăiat apa”, a mai spus Jianu zâmbind.

Instanţa a audiat, luni, inculpaţii din dosarul privind importul de bunuri din China, respectiv pe Adrian şi Daniela Năstase şi pe Irina Paula Jianu.

Instanţa supremă a stabilit ultimul termen de judecată în acest proces pentru vineri, dată pentru care a pus în vedere avocaţilor să-şi pregătească pledoariile finale pentru acest caz.

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, în 5 mai 2010, pe fostul premier PSD Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, soţia acestuia, pe Daniela Năstase, pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, şi pe fostul inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu, pentru dare de mită şi spălare bani.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de prim-ministru – cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului ministru – Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Neluțu Varga face anunțul momentului: „Săptămâna viitoare vine cea mai bună veste pentru CFR Cluj din ultimele șase luni”. Exclusiv
Capital.ro
Ce făcea Ion Iliescu la 45 de ani. Ceaușescu n-a văzut cu ochi buni pornirile sale: Nu mai văzuse nimeni așa ceva!
Playtech.ro
Cât primește la pensie un român cu salariul minim. Diferența față de cei care câștigă peste 5.000 de lei
Adevarul
Reducerea trupelor americane în România aprinde spiritele pe Reddit: „Ca și cum România nici nu contează”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Ninsorile lovesc țara! Alertă meteo de ultim moment
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai