Senatorul PNL AKOS MORA A DEMISIONAT din Parlament

Akos Mora, senator PNL, a demisionat marţi din Parlamentul României.
Iulian Tudor
18 nov. 2014, 16:15
Senatorul PNL AKOS MORA A DEMISIONAT din Parlament

Senatul a luat act de vacantarea respectivului post cu 65 de voturi pentru, cinci împotrivă şi trei abţineri.

Akos Mora a fost ales senator în circumscripţia electorală 28 Mureş, colegiul uninominal nr. 3.

„Nu are niciun sens. Eu nu doresc să fac parte din acest Parlament. Îmi pare rău, suntem prizonierii capcanelor atitudinilor populiste şi mă uit foarte clar în stânga. Ştiu că foarte mulţi vreţi să mă susţineţi. Ştiu că foarte mulţi mi-au spus: „Stai liniştit că nu vom vota această măgărie”. Nu vreau să vă pun în posibilitatea, şi teoretică, de a trece o asemenea aberaţie, o asemenea hotărâre”, a declarat Akos Mora în timpul şedinţei plenului Senatului de marţi, în care era luată în discuţie starea de incompatibilitate în care se afla acesta.

ALEGERI PREZIDENŢIALE. Iohannis: Akos Mora putea să demisioneze din Senat dacă voia să închidă de tot discuţia

În timpul dezbaterilor raportului Comisiei juridice privind Decizia nr. 6289/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, prin care s-a respins recursul declarat de Mora Akos-Daniel împotriva sentinţei civile nr. 34/2012 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, senatorul a susţinut că ‘raportul Comisiei juridice este rezultatul unui vot politic care nu are niciun fundament legal’ şi că situaţia în care se află este ‘absolut aberantă’.

„Am crezut că apelul meu de la începutul acestui punct va fi recepţionat pozitiv. Am senzaţia că nu este recepţionat deloc pozitiv. Am senzaţia că este o plată de poliţe în acest moment. Am senzaţia, stimaţi colegi, că aşa cum este formulată hotărârea de astăzi, să iei act de încetarea unui mandat din 2013, este inimaginabil ce se întâmplă. În această situaţie, daţi-mi voie să vă spun: îmi dau demisia”, a spus Akos Mora, cerându-le colegilor săi să îi ofere ‘un argument legal şi constituţional’ ca să plece din Parlament.

El a adăugat că decizia Înaltei Curţi „nu spune nicăieri că trebuie să înceteze mandatul”.

„Eronat se foloseşte ideea că de ce nu aplicăm decizia Înaltei Curţi. Parlamentul European, de curând, a respins solicitarea ANI de încetare a mandatului europarlamentarului Mircea Diaconu”, a menţionat Akos Mora.

În hotărârea pe care Senatul urma să o supună la vot marţi dacă Akos Mora nu ar fi demisionat era stipulat faptul că se constată încetarea mandatul de senator în cazul lui Akos Mora începând cu data de 24 septembrie 2013.

De asemenea, liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, anunţase anterior demisiei lui Akos Mora că liberalii vor „vota politic”.

„Eu sunt în cea mai tristă postură, pentru că noi, liberalii, vom vota politic. Adică în favoarea încetării mandatului colegului nostru, Akos Mora, un om cu care am colaborat cu toţii într-o manieră excepţională, un om cu totul deosebit”, a spus Haşotti.

Senatorul Akos Mora s-a autosuspendat din PNL. Iohannis îi ceruse să plece din Parlament

Senatorii din Comisia juridică au adoptat, în şedinţa din 30 septembrie, un raport favorabil solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la demiterea lui Daniel Akos Mora din funcţia de senator.

În scrisoarea pe care ANI a transmis-o conducerii Senatului, se solicita aplicarea ‘cu celeritate’ a prevederilor legale ca urmare a deciziei definitive şi irevocabile nr. 6289/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, coroborată cu Decizia nr. 418/2014 a CCR.

„Vă solicităm să dispuneţi punerea în aplicare a Deciziei nr. 6289/2013 a ÎCCJ prin care s-a respins recursul declarat de Mora Akos Daniel împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Târgu Mureş, constatându-se irevocabil că acesta a încălcat regimul juridic privind incompatibilitatea. Având în vedere obligaţiile Parlamentului stabilite de Curtea Constituţională în decizia amintită, vă rugăm constataţi demiterea de drept, din calitatea de senator, a domnului Mora Akos Daniel”, se arată în documentul amintit.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj