Cum manipulează Gândul lui Adrian Sârbu declarațiile oficialilor americani prin traduceri inexacte

Pentru jurnaliștii Gândul care traduc declarațiile emisarilor americani prezenți zilele aceastea în România există doar scopurile de propaganda care vizează interesele lui Adrian Sârbu. Un exemplu recent este manipularea cititorilor prin utilizarea unor traduceri inexacte și deformarea sensului cuvintelor diplomatice.
Romania TV
19 nov. 2014, 21:11
Cum manipulează Gândul lui Adrian Sârbu declarațiile oficialilor americani prin traduceri inexacte

Întrebați despre așteptările Washingtonului privind schimbarea de președinte din România, Rose Gottemoeller, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, şi Frank Rose, negociatorul principal al SUA pentru acordul cu România privind scutul antirachetă, au declarat că așteaptă să lucreze cu preşedintele ales Iohannis şi cu administrația sa (interpretarea rău-voitoare din Gândul face referire la „Guvernul lui Iohannis”).

În traducerea publicată de Gândul, termenul „government”, utilizat în SUA cu sensul larg de „administrație” – în contextul în care Președintele din America este și șeful Executivului, având și împuterniciri de prim-ministru, devine „guvern”.

Scopul acestei manipulări este evident: de a induce ideea că oficialii americani susțin instalarea abuzivă a unui nou guvern desemnat de Klaus Iohannis în locul celui existent, decis prin votul românilor din 2012.

Din păcate, o serie de declarații diplomatice și politicoase, în care oficialii din SUA laudă relația excelentă cu țara noastră și cu actualul Executiv condus de Victor Ponta, au devenit subiect de propagandă în Gândul, fiind întoarse astfel încât să susțină intențiile noului Președinte: de a „lua toată puterea din România”.

Rose Gottemoeller şi Frank Rose au afirmat totodată că SUA continuă să vadă România ca pe un partener strategic cheie și este interesată să continue să întărească relaţia bilaterală în toate domeniile cu România. Mai mult, cei doi au precizat că democraţia este vie şi sănătoasă în țara noastră, iar statul român reprezint un exemplu în Uniunea Europeană.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
După Olaru, FCSB poate pierde un alt titular. Gigi Becali a acceptat oferta dintr-o țară aflată în plin război
Capital.ro
Spun adio pensiei. Persoanele care cred că nu se vor pensiona niciodată. Mulți nu mai economisesc pentru viitor
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Bani și teren gratuit pentru tineri. Comisia Europeană va prezenta soluțiile de sprijin pe 18 și 19 iunie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți