Fost prefect de Buzău, REŢINUT de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale

Paul Beganu, fost prefect de Buzău cercetat în dosarul legat de retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure în judeţ, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, se arată într-un comunicat DNA.
Romania TV
20 nov. 2014, 10:58
Fost prefect de Buzău, REŢINUT de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale

Paul Beganu a fost reţinut pentru 24 de ore, alături de omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, beneficiarul retrocedării, şi de alte două persoane.

Din ordonanţa de reţinere emisă pe numele celor patru rezultă că în sarcina lor sunt următoarele infracţiuni:

BEGANU PAUL, prefect al judeţului Buzău în perioada 2009-2012, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un – folos necuvenit,
– fals intelectual,
– instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual,
– instigare la dare de mită.

CETERAŞ GHEORGHE, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– constituire a unui grup infracţional organizat,
– cumpărare de influenţă,
– trei infracţiuni de dare de mită.

VASILE MIHAIL COSMIN, avocat, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– constituire a unui grup infracţional organizat şi
– complicitate la dare de mită

IRIMIA ION, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 20 noiembrie 2014, la Curtea de Apel Ploiești, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Paul Beganu, împreună cu mai mulţi angajaţi din administraţia locală, ar fi favorizat retrocedarea celor peste 5.000 de hectare de pădure din judeţul Buzău unui om de afaceri din oraşul Ţăndărei, Gheorghe Ceteraş, care cumpărase drepturile litigioase asupra terenului de la un pensionar bucureştean pentru suma de 160.000 de euro, iar apoi le-ar fi vândut unor cetăţeni germani cu peste 20 de milioane de euro.

În prezent, Paul Beganu este comisar la Comisariatul Judeţean Buzău al Gărzii de Mediu. În 2008, el a candidat din partea PDL pentru un mandat de senator şi a pierdut.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Mirela Vaida a dezvăluit unde învață copiii ei. Prezentatoarea de la Acces Direct este mândră de comunitatea din care face parte
Fanatik.ro
Premoniție sumbră pentru debutul lui Denis Drăguș: ”Parcă văd că mâine zice Gigi că îl schimbă”
Capital.ro
Lemnele de foc s-au scumpit înainte de sezonul rece. Cât îi costă pe români proviziile pentru iarnă
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte