Adjunctul IGSU: Autorităţile locale nu s-au ridicat la înălţimea cuvenită în timpul ninsorii

Reacţia autorităţilor locale, în special a primarilor, nu s-a ridicat la înălţimea cuvenită în perioada ninsorilor, a declarat, joi, colonelul Eugen Vişan, adjunctul şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit Mediafax.
Romania TV
01 mart. 2012, 10:51
Adjunctul IGSU: Autorităţile locale nu s-au ridicat la înălţimea cuvenită în timpul ninsorii

Eugen Vişan a spus că această reacţie neconformă a autorităţilor locale s-a datorat şi lipsei primarilor de la cursurile organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în 2011 prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale la aceste cursuri fiind de 50 la sută.

Eugen Vişan a mai spus că în multe cazuri reprezentanţii autorităţilor locale găsesc ca scuză faptul că nu pot părăsi comunităţile, deşi aceste cursuri durează cinci zile.

Astfel, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ia în calcul organizarea unor caravane de pregătire pentru situaţii de urgenţă care vor fi trimise în teritoriu. În aceste caravane vor fi lectori ISU şi personal specializat, care vor preda reprezentanţilor autorităţilor locale cursuri legate de pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi gestionarea acestor situaţii.

„Sperăm astfel să ridicăm nivelul de pregătire şi procentul de participare a reprezentanţilor autorităţilor locale”, a declarat colonelul Eugen Vişan.

Şeful IGSU, Marcel Lucaciu, a declarat că instituţia pe care o conduce îşi propune o serie de proiecte de dezvoltare instituţională în perioada 2012-2016, printre care se numără şi constituirea a câtorva rezerve pentru situaţii de urgenţă în provinciile istorice.

În aceste „stocuri tampon” vor fi diverse materiale care pot fi folosite în situaţii de urgenţă, precum corturi sau pături, şi care vor fi disponibile într-un timp mai scurt în caz de calamnitate. Aceste stocuri tampon constituie propria bază logistică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, fiecare fiind gândit să asigure nevoile a 150.000 de sinistraţi.

Şeful IGSU a mai spus că instituţia va trece printr-un proces de modernizare la nivel conceptual, structural şi procedural. El a ţinut să precizeze că sunt multe legi care reglementează activitatea ISU, fiind nevoie de o lege mai suplă.

De asemenea, Lucaciu a adăugat că schemele de personal vor fi modificate, fiind nevoie de alinierea tehnicii cu tactica de intervenţie.

Potrivit lui Lucaciu, IGSU este într-un proces de descriere a regulamentului de intervenţie şi pregătire, un alt obiectiv fiind acela de stabilizare a ţării la 72 de ore de la proceducerea unui eveniment catrastrofal de tipul inundaţiilor sau al cutremurelor.

În perioada ninsorilor abundente, angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au intervenit cu 6.190 de oameni în medie pe zi, 1.870 fiind personal al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit datelor IGSU, în perioada ninsorilor, forţele de intervenţie ale MAI, în cooperare cu cele ale structurilor reprezentate în Sistemul Naţional al Managementului pentru Situaţii de Urgenţă (SNMSU), au desfăşurat 16.000 de intervenţii în îndeplinirea a zece tipuri de misiuni. Aproape 7.650 de intervenţii au fost pentru îmbunătăţirea stării de practibilitate a drumurilor şi au constat în împrăştierea de sare sau clorură de calciu, 3.042 de misiuni au fost pentru recunoaşteri şi monitorizare situaţiei operative, iar peste 2.500 au fost pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă şi transportul persoanelor din zonele izolate cu mijloacele terestre ale SMURD sau ale serviciilor de ambulanţă.

În 40 de cazuri s-a intervenit pe calea aerului. De asemenea, 1.503 misiuni au fost pentru deblocare, degajarea şi redarea circulaţiei rutiere şi feroviare, 423 de misiuni au fost pentru recuperarea şi transportul persoanelor fără adăpost în sediile sociale, 389 pentru căutarea, deblocarea, salvarea, evacuarea şi adăpostirea persoanelor.

Aproape 130 de misiuni au fost executate de către Inspectoratul General de Aviaţie, pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi transport de materiale, 162 de misiuni au fost pentru transportul unor persoane şi bunuri, 28 au fost pentru transportul de alimente, apă pentru persoanele rămase blocate în autovehicule sau trenuri şi 18 pentru transportul de alimente şi apă pentru persoanele blocate în locuinţe proprii, iar 1.071 au fost alte misiuni.

De la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) au fost disponibilizate, transportate şi distribuite populaţiei afectate 38 de tone de motorină, 11 tone de benzină, 3.598 de kilograme de conserve de carne, 2.500 de kilograme de conserve de pate de ficat şi 33.480 de litri de apă potabilă.

Potrivit unei statistici cu particularizarea situaţiei operative, în perioada 25-29 ianuarie 2012, aproximativ 700-800 de mijloace auto au fost blocate în trafic între una şi trei zile, în momentele de vârf. În cele patru zile de intervenţie, aproximativ 13.800 cetăţeni au fost salvaţi, adăpostiţi temperar sau li s-a acordat ajutor. Astfel, au fost salvate 2.776 de persoane şi au fost adăpostite 1.335 de persoane, la care se adăugă aproximativ 800 de persoane care au refuzat să părăsească mijloacele auto.

Potrivit IGSU, a fost acordat sprijin unui număr de aproximativ 9.000 de cetăţeni izolaţi în 55 de localităţi.

În perioada 3-22 februarie, când au fost afectate 31 de judeţe, ninsorile au avut ca efect blocarea temporară în autovehicule a 524 de persoane, alte 10.342 de persoane fiind blocate în propriile locuinţe.

Peste 2.500 de persoane au fost asistate medical în localităţile izolate, în medie 259 de persoane pe zi, dintre care 355 au fost copii, 180 gravide sau lăuze şi 2.055 bolnavi cu diverse afecţiuni. Peste 3800 de persoane au fost transportate la serviciile spitaliceşti, în medie fiind 387 pe zi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT