Orlando Nicoară, audiat la Parchet în dosarul lui Adrian Sârbu de evaziune fiscală VIDEO

Orlando Nicoară, mâna dreaptă a mogulului Adrian Sârbu, a fost audiat la Parchetul General după ce şi-a dat demisia de la conducerea Mediafax Group, informează România TV.
Romania TV
08 dec. 2014, 14:29
Orlando Nicoară, audiat la Parchet în dosarul lui Adrian Sârbu de evaziune fiscală VIDEO

Orlando Nicoară, şeful Mediafax Group, deţinut de Adrian Sîrbu, şi-a dat demisia după ce timp de opt ani a condus compania. El a le-a transmis colegilor o scrisoare prin care îi anunţă că decizia lui nu are legătură cu dosarul penal deschis de procurori, şi nici cu insolvenţa.

Nicoară a explicat într-un mesaj postat pe blog motivul demisiei.

„Mi-am anuntat intern plecarea la inceputul lui octombrie, acum doua luni. Dosarul de la Parchet a fost deschis pe 2 decembrie, iar insolventa a fost ceruta pe 26 noiembrie. 

Opt ani care s-au împlinit în iulie. Cam asta a fost perioada petrecuta în cele 3 companii sau grupuri pentru care am lucrat până acum. Au fost 16 ani frumoşi. Ultimii 8, plini, cu multe realizări care li se datorează colegilor şi cu multe încercări mai puţin reuşite care mi se „datorează” mie. Voi rămâne cel mai mare fan al proiectelor Mediafax Group şi al oamenilor care lucrează la ele. Le mulţumesc tuturor colegilor şi partenerilor pentru tot ce ne-a ieşit în ultimii 8 ani. Ce va urma? Voi reveni cu detalii :)”, a scris Orlando Nicoară pe blog.

11 persoane, acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul MediaPro, au fost arestate în data de 6 decembrie. Este vorba despre Silviu Relu Vîju, Cosmin Andrei Ion, Eugenia Bălan, Andreea-Cornelia Stănculescu, Mihai-Valentin Toderiuc, Dănuţ Puiu, Elena-Lucia Adăscăliţei, Elena Niţă, George-Laurenţiu Dinu, Elena Calapereanu şi Corina Medeleanu. Prejudiciul adus bugetului de stat în acest dosar este de aproximativ 6.000.000 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit

Vineri, procurorii au audiat şi alte persoane în acest dosar, printre care şi Andrei Boncea, soţul cântăreţei Loredana Groza, dar acesta nu a fost reţinut.

Procurorii susţin că, în perioada 2009-2014, Silviu Relu Vîju, Cosmin Andrei Ion, Eugenia Bălan şi Corina Medeleanu, în calitate de persoane cu funcţii de conducere/administrare în cadrul a trei societăţi comerciale de profil „media”, cu complicitatea celorlalţi inculpaţi, au dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acestor societăţi şi declararea fiscală a numeroase facturi care nu au la bază operaţiuni reale de achiziţie, provenind de la un număr mare de societăţi comerciale, de tip „fantomă”.

„O parte din sumele înscrise în facturile sus-menţionate erau transferate în conturile bancare ale societăţilor emitente (reprezentând ‘comisionul’ pentru ‘serviciile de facturare prestate de aceste societăţi’ şi, eventual, TVA-ul – de unde erau retrase în numerar de reprezentanţii acestora), iar pentru restul sumelor erau întocmite chitanţe fictive, fără ca sumele înscrise în acestea să fie ridicate efectiv din casieria celor trei societăţi comerciale de profil media, servind, în realitate, la remunerarea suplimentară a unor angajaţi din cadrul acestora”, declară procurorii.

Potrivit anchetatorilor, suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 15.000.000 lei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
“Edi Iordănescu sau Marius Șumudică la CFR Cluj!” Propunerea făcută în direct
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Locurile interzise pentru turişti. Unde nu ai voie să ajungi niciodată pe Pământ
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion cu 277 de pasageri a fost cuprins de foc la aterizare, pe cel mai mare aeroport din Nepal
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi