Transrarău va fi închis pe perioada iernii

Transrarău, drumul care face legătura între DN 17 şi DN 17 B peste Masivul Rarău, este închis circulaţiei în perioada iernii, potrivit CJ Suceava, citat de Mediafax. Reprezentanţii CJ Suceava spun că ar putea totuşi interveni pentru deszăpezirea traseului dacă va fi deschisă pârtia de schi de pe Rarău. Există totuşi şi o veste bună pentru turiştii care vor să petreacă Sărbătorile de iarnă în Bucovina. Traseul mocăniţei de la Moldoviţa ar putea fi extins cu încă 5 kilometri astfel încât să ajungă până la Vatra Moldoviţei, în apropierea mănăstirii Moldoviţa.
Romania TV
09 dec. 2014, 13:27
Transrarău va fi închis pe perioada iernii

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Suceava au informat, marţi, că, potrivit unei hotărâri adoptate de această instituţie pentru iarna 2014-2015, tronsoanele de drum judeţean care fac legătura între DN 17 şi DN 17 B peste Masivul Rarău sunt încadrate pe niveluri de viabilitate 3 şi 4, ca drumuri închise circulaţiei rutiere.

Citeşte şi: TRANSRARĂUL, noul drum care rivalizează cu Transfăgărăşanul şi Transalpina, filmat de la înălţime VIDEO

Conform acestora, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava a informat că se va interveni pentru deszăpezirea acestui traseu dacă va fi deschisă pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc sau la solicitarea agenţilor economici şi lăcaşelor de cult din zonă pentru menţinerea drumului deschis în perioada de iarnă, eventual cu încheierea unui parteneriat cu agenţii economici interesaţi de deschiderea circulaţiei rutiere pe timp de iarnă.

 

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a inaugurat, la jumătatea lunii septembrie, drumul Transrarău, care face legătura între drumul naţional DN 17 B şi Masivul Rarău şi de aici spre DN 17 în localitatea Pojorâta. Acest drum turistic are restricţie de tonaj pe porţiunea DN 17B-Masivul Rarău, fiind folosit doar de autoturisme şi de autovehicule cu masa sub 3,5 tone, iar autocarele pot urca pe munte pe ruta dinspre DN 17.

Lucrările la pârtia de schi de pe Masivul Rarău sunt blocate din 2012 după ce Guvernul nu a mai contribuit cu fonduri pentru finanţare, iar cele două firme care au executat lucrări au solicitat Primăriei Câmpulung Moldovenesc să achite restanţele de plată de peste 7 milioane de lei. Municipalitatea din Câmpulung Moldovenesc susţine că a achitat, până în prezent, în jur 90 la sută din datorie, dar a şi atacat în instanţă firmele pentru că nu au predat lucrarea la timp.

Turiştii care ajung în Bucovina ar putea avea parte de o surpriză. Traseul mocăniţei de la Moldoviţa ar putea fi extins cu încă 5 kilometri astfel încât să ajungă până la Vatra Moldoviţei, în apropierea mănăstirii Moldoviţa, potrivit svnews.ro. Trenuleţul cu aburi funcţionează în prezent pe un traseu de 12 kilometri pe ruta Moldoviţa – Argel. Solicitarea de prelungire a traseului vine din partea Asociaţiei pentru păstrarea liniilor ferate înguste din România care administrează linia de cale ferată de la Moldoviţa şi a fost adresată autorităţilor judeţene. Reprezentanţii asociaţiei au avut deja o primă discuţie pe această temă cu reprezentanţii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean discuţii la care au participat şi primarii localităţilor Moldoviţa şi Vatra Moldoviţa. Prefectul Florin Sinescu a explicat că pentru extinderea traseului mocăniţei Asociaţia pentru păstrarea liniilor ferate înguste din România trebuie să cumpere de la Compania Naţională Căile Ferate Române tronsonul respectiv de cale ferată cu ecartament normal care este închis încă din anul 2011 pe care să-l adapteze pentru funcţionarea mocăniţei.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul dat ca și rezolvat de FCSB a plecat în vacanță fără să semneze! Exclusiv
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Românii care stau la bloc pot primi despăgubiri dacă rămân fără apă caldă: condiția importantă din lege
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Fără CASS, dar și pensii și indemnizații mai mari. Anunțul zilei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți