Greenpeace a lansat harta reactoarelor nucleare din lume

Greenpeace lansează vineri o hartă online interactivă, care ilustrează toate reactoarele nucleare funcționale din lume, împreună cu estimări ale numărului de victime în cazul unui dezastru similar celui de la Fukushima, posibil la oricare dintre aceste reactoare.
Cristina Dinu
02 mart. 2012, 13:48
Greenpeace a lansat harta reactoarelor nucleare din lume

Afișând cele peste 400 de reactoare, harta interactivă arată că sute de milioane de oameni locuiesc în vecinatatea acestora și ar putea fi grav contaminate, necesitând evacuare în eventualitatea producerii unui accident nuclear. Harta interactivă, care conține date din revista Nature, poate fi accesată de pe site-ul Greenpeace, precum şi din Facebook și Twitter și permite utilizatorilor să se atenționeze unii pe alții de riscul unui accident nuclear din imediata apropiere.

„Am lansat această hartă interactivă pentru ca oamenii să afle exact cât de aproape se află de următorul Fukushima și pentru ca ei să se poată avertiza unii pe alții în ceea ce privește riscurile,” declară Aslihan Tumer, reprezentant al campaniei de energie sustenabilă, din cadrul Greenpeace International.

Marți, Greenpeace a lansat raportul Lessons from Fukushima, care arată că, deși tsunamiul care a lovit coasta estică a Japoniei pe 11 martie 2011 a declanșat dezastrul nuclear de la centrala Fukushima Daiichi, de fapt erorile guvernului Japonez și al autorităților de reglementare din industria nucleară au dus la această tragedie. Concluzia raportului este că un nou dezastru nuclear provocat de mâna omului s-ar putea repeta la orice altă centrală nucleară din lume, milioane de oameni fiind expuși acestui risc.

„Mesajul din raportul Lessons from Fukushima este că acest dezastru nu a afectat numai Japonia. Greșelile pe care le-am văzut în Japonia se pot repeta oriunde există reactoare nucleare și ar putea duce la un accident major în orice țară,” adaugă Tumer. „Au trebuit evacuați peste 150.000 de oameni de pe raza centralei Fukushima Daiichi, dar aceștia nu au primit compensațiile necesare pentru a-și reface viețile. Alte Sute de mii de oameni au rămas în zone puternic contaminate, fiind expuși riscurilor unor viitoare afecțiuni.”

Greenpeace este de părere că decizia Japoniei de a organiza evacuările pornind de la mici zone geografice circulare din jurul centralei de la Fukushima a fost nepotrivită, pentru că radiațiile nu se răspândesc în mod uniform, ci prin coridoare, deplasarea fiind influențată de factori precum circulația maselor de aer și topografia zonei. Un dezastru nuclear ar putea necesita evacuarea oamenilor chiar și de la câteva sute de kilometri de un accident. Instrumentul online dezvoltat de Greenpeace arată numărul oamenilor care ar trebui evacuați la distanțe de până la 300 km, în cazul unui accident grav.

Autoritățile nipone au înregistrat 573 de decese din cauze legate de dezastrul nuclear. Aceștia nu au murit din cauza expunerii directe la radiație, însă, dacă dezastrul nuclear nu ar fi avut loc, acei oameni ar fi fost încă în viață.

„De vreme ce următorul dezastru nuclear ar putea avea loc oriunde există un reactor nuclear, consecințele teribile ale acestuia trebuie să cadă în responsabilitatea guvernului țării respective, pentru că a continuat să ignore riscurile și să acționeze ca și cum energia nucleară ar fi sigură,” mai spune Tumer.

„Singura cale prin care putem preveni accidentele nucleare este închiderea treptată a reactoarelor nucleare, urmată de înlocuirea acestora cu surse regenerabile de energie și de îmbunătățirea măsurilor de eficiență energetică.”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„E cu mine mereu!” Mihai Stoica, detalii despre cel mai important om din viața lui. „Nu mi-a zis niciodată bravo!” Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Pensie anticipată pentru femei. Trebuie depuse certificatele de naștere ale copiilor? Răspunsul Casei de Pensii
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat