Fost primar, trimis în judecată pentru fraudare de fonduri europene

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Cornel-Remus Şteţco, fost primar al oraşului Borşa, pentru fraudare de fonduri europene.
Filip Stan
12 dec. 2014, 15:02
Fost primar, trimis în judecată pentru fraudare de fonduri europene

Şteţco este acuzat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, au mai fost deferiţi justiţiei: Vasile Tomoiagă, diriginte de şantier, Nicolae Avram-Pascu, reprezentant al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, şi Vasile Coperza, director al unei societăţi comerciale la data faptelor, acuzaţi de complicitate.

VEZI ŞI Funcţionari şi experţi de la APDRP Iaşi, trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri europene

DNA precizează că, în cadrul Proiectului ‘Reabilitare şi modernizare bază de recuperare şi infrastructura de mediu în Complexul Borşa’, la 25 septembrie 2006, între Consiliul Local Borşa şi o societate comercială a fost încheiat un contract de execuţie lucrări în valoare de peste 945.000 lei, fără TVA, având ca obiect construcţia unei staţii de epurare.

În septembrie 2007, susţin procurorii, Remus Şteţco, în calitate de primar şi responsabil legal al proiectului, a semnat şi a depus la Autoritatea Contractantă următoarele documente: cererea de plată a tranşei finale, procesul – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit de Vasile Tomoiagă, prin care s-a atestat în mod nereal că lucrările au fost executate în totalitate, deşi acestea nu erau finalizate; devizele de lucrări aferente lunii septembrie, puse la dispoziţie de Vasile Coperza, cu privire la montajul echipamentelor staţiei de epurare şi a execuţiei instalaţiei electrice pentru punerea în funcţiune a staţiei, care au făcut obiectul facturii fiscale nr. 000079/28.09.2007, lucrări ce nu erau în realitate executate.

De asemenea, anchetatorii au reţinut că a semnat şi depus factura fiscală 000077/28.09.2007, privind achiziţia de utilaje, care nu au fost furnizate în realitate la acea dată, lista de verificare şi raportul vizitei la faţa locului, precum şi raportul tehnic din 28 septembrie, documente întocmite de Nicolae Avram-Pasc, în care consemnează în mod nereal că execuţia investiţiei a fost realizată în proporţie de 100%, deşi aceasta nu era finalizată.

„Aceste documente au fost depuse de către inculpatul Şteţco la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu scopul de a se încadra în termenul limită de implementare a Proiectului, respectiv data de 30.09.2007, şi de a obţine, pe nedrept, tranşa finală, din fonduri PHARE şi din bugetul statului, în sumă de 150.075,55 euro”, precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureş.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?