New York Times îl elogiază pe regizorul român Lucian Pintilie

Cunoscutul critic de film american A.O. Scott îl elogiază pe regizorul Lucian Pintilie într-un amplu articol publicat în ediţia online a New York Times cu ocazia retrospectivei organizate la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York.
Romania TV
02 mart. 2012, 19:56
New York Times îl elogiază pe regizorul român Lucian Pintilie

„Regizorul român Lucian Pintilie a realizat primul său film în 1965, anul în care Nicolae Ceauşescu devenea secretar-general al Partidului Comunist Român. Pe parcursul deceniilor care au urmat de dictatură ceauşistă, încheiată în 1989, Lucian Pintilie, la fel ca mulţi alţi artişti est-europeni care gândeau independent, a încercat să lucreze în sistem, iar apoi a plecat în exil, mutându-se în Occident în 1973 şi revenind după căderea regimului Ceauşescu”, notează criticul american A.O. Scott.

„Dintre filmele pe care a reuşit să le realizeze în România, „Reconstituirea” (1970) se numără printre operele reprezentative ale regiunii şi vremurilor. Subtil, dificil şi curajos, filmul reprezintă o puternică atitudine de onestitate artistică într-o cultură de minciuni oficiale şi de subterfugii”, comentează criticul american.

„Filmul «Reconstituirea» face parte din Retrospectiva Lucian Pintilie, care a început joi la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York. Acest program complet oferă publicului american şi şansa de a-şi face o impresie despre filme mai recente ale lui Lucian Pintilie, precum «Niki Ardelean, colonel în rezervă», o comedie cu un spirit aproape caustic, realizată în 2003, simbolizând o punte – chiar şi o luptă – între vechea Românie şi cea nouă. Filmul va rula o săptămână la MoMA, în ceea ce ar putea fi considerată o premieră nord-americană târzie, dar binevenită”, subliniază editorialistul secţiunii de film a cotidianului New York Times.

Într-o cronică a filmului «Niki Ardelean, colonel în rezervă», A.O. Scott notează că scenariul este scris de Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu, „care s-au maturizat în perioada regimului Ceauşescu şi au colaborat în filmul «Moartea domnului Lăzărescu» (regizat de Cristi Puiu), o peliculă ce a depăşit limitele şi a dus la recunoaşterea internaţională a Noului Val Românesc”.

„Lucian Pintilie este unul dintre puţinii regizori români înaintaţi în vârstă şi activi în perioada comunistă care îi influenţează pe realiştii sceptici ai generaţiei tinere, dintre care cei mai mulţi dispreţuiesc perspectiva obtuză şi alegorică, precum şi politica de compromis a vechii generaţii. Filmul «Niki Ardelean, colonel în rezervă» are un stil hibrid, fascinant, un naturalism atent, infuzat de un delicat, aproape timid, simţ al absurdului”, continuă A.O. Scott.

„La fel ca «Reconstituirea», filmul «Niki Ardelean, colonel în rezervă» oscilează, într-un mod pe care sunt reticent să îl dezvălui, de la calm şi tensiune introvertită la o violenţă aproape suprarealistă. Şocurile din scenele finale ale fimului pot părea arbitrare, dar reamintesc că normalitatea – fie în dispăruta, umbroasa lume comunistă sau în luminoasa, familiara atmosferă a capitalismului consumist – se bazează întotdeauna pe ipocrizie şi este ameninţată de haos”, încheie criticul american.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Ne-am împrumutat ca să-l ducem la fotbal”! Povestea cutremurătoare din spatele ascensiunii lui Mihnea Rădulescu: „Am plâns în hohote când a marcat!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte