VICTOR PONTA, la Cotroceni. Premierul s-a întâlnit din nou cu IOHANNIS. Ce au discutat cei doi

Premierul Victor Ponta a avut, luni, o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. A fost cea de-a doua întâlnire dintre cei doi, prima având loc săptămâna trecută.
Ionela Marcu
29 dec. 2014, 11:03
VICTOR PONTA, la Cotroceni. Premierul s-a întâlnit din nou cu IOHANNIS. Ce au discutat cei doi

Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni, imediat după şedinţa de Guvern, informează România TV.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, premierul afirmă că aceasta a fost întâlnirea sa „săptămânală” cu şeful statului.

„Am avut întâlnirea săptămânală cu preşedintele Iohannis – subiectele obişnuite de colaborare instituţională! Şi urări de La mulţi ani”, a scris Ponta.

Vizita de luni a premierului a venit în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, la Cotroceni, discuţiile cu doi dintre miniştrii cabinetului Ponta, Gabriel Oprea şi Mircea Duşa.

Administraţia Prezidenţială a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă, că la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, luni şi marţi au loc, la Palatul Cotroceni, o serie de întâlniri ale şefului statului cu miniştrii Gabriel Oprea, Mircea Duşă şi Bogdan Aurescu.

Trei miniştri ai Cabinetului Ponta, convocaţi de Klaus Iohannis la Cotroceni

„Se discută domeniile de care preşedintele este direct responsabil, securitate naţională, apărare şi politică externă, în cadrul unei prime luări de contact cu activitatea miniştrilor Gabriel Oprea, Mircea Duşa şi Bogdan Aurescu, şi a celor trei ministere pe care le conduc”, se  precizează în comunicat.

Luni, CCR a respins sesizarea PNL privind constituţionalitatea legii bugetului de stat pe 2015, iar legea merge la Preşedintie pentru promulgare.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la debutul şedinţei de Guvern, că speră ca CCR să dea o soluţie la contestaţia PNL privind bugetul de stat pe 2015. 

CCR judecă contestaţia PNL privind BUGETUL pe 2015 VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Ce secrete a descoperit David Popovici. Știe tot după ce s-a antrenat cu Pan Zhanle
Capital.ro
141 de localități au impus restricții la apă. Lista cu râurile și zonele afectate
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Horoscop 7 august. O zi cu răsturnări de situație pentru toate zodiile. Cine primește o veste care îi poate schimba viitorul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România