Staţiunea Parâng a fost realimentată cu energie electrică

Toate cabanele și instalațiile de transport pe cablu din stațiunea montană Parâng, în Valea Jiului, au fost realimentate cu energie electrică, iar situația a revenit la normal, fără ca vreun turist să fi avut de suferit din cauza acestui incident, a declarat duminică, pentru AGERPRES, șeful Salvamont Petroșani, Dumitru Bârlida.
Romania TV
11 ian. 2015, 12:01
Staţiunea Parâng a fost realimentată cu energie electrică

Stațiunea a rămas fără curent sâmbătă dimineața, din cauză că mai mulți brazi, supraîncărcați cu zăpadă grea, apoasă, s-au rupt și au căzut peste liniile de curent. Trei stâlpi de electricitate au cedat și s-au prăbușit la pământ.

Citeşte şi Staţiunea Parâng a rămas fără energie electrică

„În cursul serii de sâmbătă a fost realimentat cu energie telescaunul nou, iar duminică s-a rezolvat problema de electricitate în toată stațiunea, deoarece a mai fost un defect între două cabane. Turiștii care se aflau în stațiune au fost îndrumați spre cabanele care aveau generatoare electrice, iar căldura a fost asigurată cu lemne”, a spus Bârlida.

Potrivit acestuia, în stațiunea Parâng se putea schia, duminică, în ciuda faptului că în timpul nopții de sâmbătă spre duminică a plouat. Cu toate acestea, stratul de zăpadă pe pârtii măsoară o jumătate de metru. Unii turiști au plecat însă duminică dimineața din stațiune, după ce a fost pornit telescaunul.

Citeşte şi Coşmarul alb se întoarce. Zeci de turişti blocaţi la munte VIDEO

Drumul între Petroșani și Cabana Rusu (DJ 709F), din Parâng, a fost blocat sâmbătă, timp de trei ore, din cauza copacilor rupți sub greutatea zăpezii, după ce în zonă a plouat, iar apoi a nins. Echipaje ale pompierilor militari, sprijiniți de angajați ai Primăriei Petroșani, au acționat cu motofierăstraie pentru îndepărtarea copacilor.

Concomitent cu aceste operațiuni, echipele ENEL au intervenit pentru remedierea avariei la rețeaua de curent electric. Pentru a preveni o nouă blocare a DJ 709 F, pompierii și reprezentanții primăriei Petroșani au luat decizia tăierii câtorva zeci de brazi care riscau să cadă pe carosabil.