Pedeapsa de 23 de ani de închisoare pentru Omar Hayssam, menţinută de către Curtea de Apel Ploieşti

Magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti au menţinut, la rejudecare, pedeapsa de 23 de ani şi patru luni de închisoare aplicată sirianului Omar Hayssam după contopirea celor trei pedepse definitive pe care acestea le avea şi după aplicarea prevederilor noului Cod Penal, transmite Agerpres.
Romania TV
02 feb. 2015, 13:58
Pedeapsa de 23 de ani de închisoare pentru Omar Hayssam, menţinută de către Curtea de Apel Ploieşti

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis, luni, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul Omar Hayssam şi a descontopit cele trei pedepse definitive pe care acesta le avea, repunându-le în individualitatea lor.

În baza noului Cod Penal, unele dintre aceste pedepse repuse în individualitatea lor au fost reduse, instanţa stabilind la final pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare, rezultată după aplicarea noilor prevederi penale în dosarul răpirii jurnaliştilor.

La această pedeapsă instanţa a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, astfel că, în final, condamnatul va executa pedeapsa principală de 23 de ani şi patru luni de închisoare.

‘În temeiul deciziei nr.1 din data de 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constată că pedeapsa rezultantă (principală şi complementară) aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal şi, drept urmare, va fi redusă la acest maxim şi anume: pedeapsă principală de 23 (douăzeci şi trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare; – pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea drepturilor’, se arată în decizia magistraţilor.

Curtea de Apel Ploieşti a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii emise anterior şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform ultimei decizii.

Hotărârea instanţei nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Curtea de Apel Ploieşti a respins de două ori, în 25 aprilie 2014 şi în 25 iunie 2014, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul Omar Hayssam.

Acesta a contestat deciziile la instanţa superioară, iar magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au trimis de fiecare dată dosarul la rejudecare.

Ulterior, Curtea de Apel Ploieşti a admis, la sfârşitul lunii octombrie 2014, sesizarea formulată de respectiva comisie, a descontopit cele trei pedepse definitive pe care acesta le avea repunându-le în individualitatea lor şi, prin aplicarea prevederilor noului Cod Penal şi contopirea pedepselor, a stabilit că Hayssam va executa o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost contestată atât Omar Hayssam, cât şi procurorii de la structura centrală a DIICOT, iar magistraţii ÎCCJ au admis ambele contestaţii, trimiţând cauza spre rejudecare.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de instanţele din România în trei dosare în care a fost trimis în judecată de DIICOT, el primind 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck” şi trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”. El a reuşit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în ţară pe 19 iulie 2013. Omar Hayssam este încarcerat în prezent în Penitenciarul Mărgineni.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ungurii cumpără teren lângă Dan Șucu pentru un proiect de mare amploare. Investiția e una fabuloasă
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. Vocea sa a marcat scena muzicală: La glorie nu se ajunge bătând din palme
Playtech.ro
Ce acte trebuie să ai obligatoriu în mașină. Mulți șoferi uită unul esențial și riscă amendă
Adevarul
Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Bilete de tratament pentru pensionari. Anunț de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai