Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu judecătorii Curţii Constituţionale

Klaus Iohannis a făcut, luni, o vizită la sediul Curţii Constituţionale fiind invitat de către preşedintele CCR, Augustin Zegrean, informează Administraţia Prezidenţială.
Filip Stan
02 feb. 2015, 19:02
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu judecătorii Curţii Constituţionale

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a făcut în această după-amiază o vizită la Curtea Constituţională, la invitaţia preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean. Domnul Preşedinte Klaus Iohannis a discutat cu judecătorii Curţii probleme curente ale activităţii lor din această perioadă„, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Iohannis şi Zegrean s-au mai întâlnit în cursul zilei de luni, la întrevederea cu noua promoţie de absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii. Klaus Iohannis le-a spus absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii că, prin actul de numire a lor în funcţii, au intrat „într-unul dintre cele mai importante sisteme, cel judiciar, care este fundamental pentru existența statului de drept.”

„Garantarea independenței justiției și statului de drept, precum și sprijinirea luptei anticorupție sunt priorități ale mandatului meu, pe care le voi reafirma cu fiecare ocazie. Înaintea mea au vorbit persoane cu experiență în profesia de magistrat, care pot constitui repere profesionale pentru oricine dintre dumneavoastră. Prestigiul funcției de magistrat și responsabilitatea cu care aceasta este încărcată sunt subiecte mereu actuale.

Nu este rolul meu să dau sfaturi și nici nu cred că de acest lucru este nevoie. Cred, însă, că fiecare dintre noi, indiferent ce putere în stat reprezentăm, trebuie să avem mereu în minte ce se așteaptă de la noi”, a spus şeful statului.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Marele plus pe care îl va aduce noul sistem VAR în SuperLiga! Cristi Balaj, dezvăluiri în direct
Capital.ro
RCA 2026. Șoferii care pot obține reduceri de până la 50% la asigurarea mașinii. Ce trebuie să faceți când încheiați polița
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic la o școală din Oradea! Flăcările ar fi izbucnit într-o sală de clasă
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți