O rachetă a lovit un spital din Doneţk: Patru oameni au fost ucişi

Patru persoane au fost ucise de o rachetă care a lovit un spital din Doneţk, din cartierul Kirov, potrivit Consiliului local, informează CNN. Racheta a lovit şi o grădiniţă din apropiere, dar, din fericire, copiii şi personalul grădiniţei au scăpat nevătămaţi.
Sânziana Stancu
04 feb. 2015, 20:33
O rachetă a lovit un spital din Doneţk: Patru oameni au fost ucişi

Rachetele trase de rebelii proruşi vizează adesea obiective civile, cum sunt spitalele, şcolile şi chiar grădiniţele de copii. După acest bombardament, curentul electric a fost întrerupt. O grădiniţă din apropierea spitalului a fost, de asemenea, atinsă, dar nu au existat victime.

Atacurile de miercuri arată înrăutăţirea conflictului din tre forţele ucrainene şi cele ale separatiştilor proruşi din estul Ucrainei. Civilii cad adesea victime ale luptelor. La sfârşitul lunii ianuarie, cel puţin 224 de civili au fost ucişi şi peste 540 răniţi, potrivit raportelor Înailtului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, informează CNN.

Citeşte şi Rusia, acuzată că a livrat separatiştilor din estul Ucrainei o mare cantitate de armament greu

Pe fondul acestui conflict armat, SUA au în vedere să trimită arme letale ca ajutoare pentru guvernul ucrainean, în lupta cu separatiştii din estul ţării, din regiunile Doneţk şi Lugansk. O asemenea acţiune ar include aşa-numitul „armament letal de apărare”, ce include sisteme antitanc, antiaeriene şi de artilerie, mai precizează publicaţia americană.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT