Cristian Cioacă, zile decisive până la pronunţarea instanţei

Avocata familiei Ghinescu susţine faptul că micuţul nu ar fi bine îngrijit de către familia paternă, aceasta având efecte traumatizante asupra lui Patrick. 
Romania TV
05 feb. 2015, 08:45
Cristian Cioacă, zile decisive până la pronunţarea instanţei

„Am depus înscrisuri prin care am arătat ce acte a făcut Ene Anamaria, cum a încercat să înstrăineze bunurile, să distrugă bunurile micuţului. Pe de altă parte, spunem noi, dumneaei are şi o poziţie traumatizantă pentru micuţ.“, a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu. Totodată, Crina Radu este nemulţumită şi de atitudinea pe care Protecţia Copilului din Argeş o are în acest caz. „Mi-a venit să plâng când am văzut în ce condiţii era crescut copilul“, a declarat avocata. De partea cealaltă, conducerea Protecţiei Copilului contrazice cele spuse de către avocata Crina Radu. „Doamna avocat poate să spună orice, numai că trebuie şi dovedit. Copilul acesta a intrat în atenţia noastră după dispariţia mamei sale. Iniţial a fost în monitorizarea noastră. Vreau să spun că şi acum urmează şedinţe de consiliere psihologică cu o salariată a Direcţiei. Aceasta a spus că minorul nu îşi mai aminteşte de bunică şi nu îşi mai doreşte să aibă legături personale cu aceasta.“, a declarat Adrian Macovei, directorul DGASPC Argeş. Magistraţii au amânat pronunţarea în acest dosar pentru săptămâna viitoare, atunci când se va decide în grija cui va rămâne Patrick, fiul lui Cristian Cioacă şi al Elodiei.                       

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Ianis Stoica, „foarte supărat” după mesajul primit de la FRF: „Nu ești convocat de data aceasta”. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Alocația de stat nu se oprește automat la 18 ani. Cine poate primi banii în continuare și ce acte sunt necesare
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte