Monalisa Neagoe, propunerea PNL pentru funcţia de judecător al CCR

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, că liberalii au propus-o pentru poziţia de judecător al Curţii Constituţionale, în locul lui Toni Greblă, pe Monalisa Neagoe, care este în prezent membru al CSM.
Iulian Tudor
11 feb. 2015, 12:13
Monalisa Neagoe, propunerea PNL pentru funcţia de judecător al CCR

„Am propus o persoană care nu este afiliată în niciun fel unui partid politic, pe doamna judecător Monalisa Neagoe, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti timp de două mandate şi actual membru al CSM. Ne-am ţinut promisiunea şi am făcut o propunere care arată respect pentru elite, iar din CV-ul domniei sale se poate constata faptul că nu există motive pentru care doamna Neagoe să nu devină judecător al Curţii Constituţionale. În acest sens, aşteptăm toată susţinerea pentru propunerea noastră din partea colegilor din Senat„, a declarat co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, potrivit Mediafax.

Pentru funcţia de judecător al CCR, PSD a propus-o pe Simona Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012, cu excepţia perioadei ianuarie – aprilie 2013, când a ocupat poziţia de secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) din cadrul Guvernului.

Candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale rămasă vacantă după demisia lui Toni Greblă vor fi audiaţi miercuri de Comisia juridică.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum se bagă, de fapt, Gigi Becali peste antrenorii de la FCSB. Mihai Pintilii a explicat, pas cu pas, metoda miliardarului. „Cu Elias vorbea prin mine, pentru că nea Gigi nu vorbește engleză”
Capital.ro
Cât durează un trend pe TikTok și Instagram și ce îl face să devină viral
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte