Un nou judecător la CCR, în locul lui Toni Greblă. Candidaţii audiaţi miercuri, la Senat

Conducerea Senatului a fost sesizată de către Curtea Constituțională cu privire la vacantarea postului de judecător ca urmare a demisiei lui Toni Greblă, astfel că Biroul permanent a decis demararea procedurilor de numire a unui nou membru al CCR.
Romania TV
10 feb. 2015, 12:48

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat marți că audierile candidaților pentru funcția de judecător al Curții Constituționale vor avea loc, miercuri, în comisia juridică.

"Ieri (luni — n.r.), la ședința Biroului permanent am luat în considerare adresa trimisă de Curtea Constituțională, prin care suntem înștiințați în mod oficial de demisia domnului Toni Greblă, judecător la CCR, și de vacantarea postului. Publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de demisie a domnului Greblă este în sarcina Curții Constituționale și a fost făcută deja. Noi am constatat vacantarea postului și am decis demararea procedurilor pentru numirea unui nou judecător la CCR. Miercuri va avea loc audierea la Comisia juridică și joi votul final", a precizat Tăriceanu, scrie Agerpres.

PSD nu va propune un parlamentar pentru funcţia de judecător CCR. Ce nume se vehiculează VIDEO

Şeful Senatului a adăugat că Biroul permanent al Senatului a fost sesizat și cu privire la solicitarea Parchetului General de încuviințare a arestării lui Toni Greblă, însă această solicitare a rămas "fără obiect" ca urmare a demisiei.

Întrebat dacă nominalizarea candidatului pentru funcția de judecător al CCR ar trebui să vină exclusiv din partea grupului parlamentar al PSD din Senat, cel care l-a propus în această funcție pe Toni Greblă, Călin Popescu-Tăriceanu a explicat că, în timpul ședinței Biroului permanent, social-democrații au susținut că, "în mod normal, ei ar trebui să facă propunerea", însă reprezentanții PNL "au avut niște obiecțiuni, nu foarte puternice".

"În principiu, oricine poate să facă propuneri", a întărit Tăriceanu, adăugând că lista candidaților trebuie transmisă Comisiei juridice în vederea audierii candidaților.

PNL caută o persoană apolitică pentru postul de judecător al CCR VIDEO

Despre faptul că decizia demisiei lui Toni Greblă din calitatea de judecător al Curții Constituționale nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Tăriceanu a afirmat că, procedural, adresa CCR prin care se comunică Senatului vacantarea respectivei funcții ca urmare a demisiei este transmisă după publicarea documentului în MO.

"V-am spus că da (a fost publicată — n.r.) și acest lucru nu este de responsabilitatea Senatului. Este de responsabilitatea Curții Constituționale. Domnul Toni Greblă era membru al Curții, nu mai era membru al Senatului. Nu ne revine nouă această obligație", a subliniat acesta.

Coaliţia de guvernare ar putea să o propună pe Simona Maya Teodoroiu pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a spus, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că persoana propusă pentru funcţia vacantă de judecător al Curţii Constituţionale nu va fi parlamentar.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat marți că audierile candidaților pentru funcția de judecător al Curții Constituționale vor avea loc, miercuri, în comisia juridică.

„Ieri (luni — n.r.), la ședința Biroului permanent am luat în considerare adresa trimisă de Curtea Constituțională, prin care suntem înștiințați în mod oficial de demisia domnului Toni Greblă, judecător la CCR, și de vacantarea postului. Publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de demisie a domnului Greblă este în sarcina Curții Constituționale și a fost făcută deja. Noi am constatat vacantarea postului și am decis demararea procedurilor pentru numirea unui nou judecător la CCR. Miercuri va avea loc audierea la Comisia juridică și joi votul final”, a precizat Tăriceanu, scrie Agerpres.

PSD nu va propune un parlamentar pentru funcţia de judecător CCR. Ce nume se vehiculează VIDEO

Şeful Senatului a adăugat că Biroul permanent al Senatului a fost sesizat și cu privire la solicitarea Parchetului General de încuviințare a arestării lui Toni Greblă, însă această solicitare a rămas „fără obiect” ca urmare a demisiei.

Întrebat dacă nominalizarea candidatului pentru funcția de judecător al CCR ar trebui să vină exclusiv din partea grupului parlamentar al PSD din Senat, cel care l-a propus în această funcție pe Toni Greblă, Călin Popescu-Tăriceanu a explicat că, în timpul ședinței Biroului permanent, social-democrații au susținut că, „în mod normal, ei ar trebui să facă propunerea”, însă reprezentanții PNL „au avut niște obiecțiuni, nu foarte puternice”.

„În principiu, oricine poate să facă propuneri”, a întărit Tăriceanu, adăugând că lista candidaților trebuie transmisă Comisiei juridice în vederea audierii candidaților.

PNL caută o persoană apolitică pentru postul de judecător al CCR VIDEO

Despre faptul că decizia demisiei lui Toni Greblă din calitatea de judecător al Curții Constituționale nu a fost publicată în Monitorul Oficial, Tăriceanu a afirmat că, procedural, adresa CCR prin care se comunică Senatului vacantarea respectivei funcții ca urmare a demisiei este transmisă după publicarea documentului în MO.

„V-am spus că da (a fost publicată — n.r.) și acest lucru nu este de responsabilitatea Senatului. Este de responsabilitatea Curții Constituționale. Domnul Toni Greblă era membru al Curții, nu mai era membru al Senatului. Nu ne revine nouă această obligație”, a subliniat acesta.

Coaliţia de guvernare ar putea să o propună pe Simona Maya Teodoroiu pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a spus, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că persoana propusă pentru funcţia vacantă de judecător al Curţii Constituţionale nu va fi parlamentar.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum se bagă, de fapt, Gigi Becali peste antrenorii de la FCSB. Mihai Pintilii a explicat, pas cu pas, metoda miliardarului. „Cu Elias vorbea prin mine, pentru că nea Gigi nu vorbește engleză”
Capital.ro
Cât durează un trend pe TikTok și Instagram și ce îl face să devină viral
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte