Ponta, după victoria PSD la numirea judecătorului CCR: Le mulţumesc senatorilor puterii pentru loialitate

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, după alegerea de către plenul Senatului a Simonei Teodoriu ca judecător la Curtea Constituţională, că votul a reprezentat o victorie politică pentru coaliţia de guvernământ care a demonstrat că deţine încă majoritatea la Senat.
Filip Stan
18 feb. 2015, 16:10
Ponta, după victoria PSD la numirea judecătorului CCR: Le mulţumesc senatorilor puterii pentru loialitate

„Dincolo de numirea unui judecător la Curtea Constituţională, a fost şi o bătălie politică importantă. Le mulţumesc senatorilor din coaliţie care şi-au arătat sprijinul şi loialitatea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Camera Deputaţilor unde la prezentarea moţiunii opoziţiei nu au fost prezenţi iniţiatorii, dar am fost noi acolo”, a declarat primul-ministru.

Simona Maya Teodoriu, propusă de PSD, a fost aleasă, miercuri, în plenul Senatului, în funcţia de judecător al CCR, în locul lui Toni Greblă. PSD a reuşit astfel să îşi reconfirme majoritatea la Senat după ce, la Comisia Juridică, candidatul PNL, Mona-Lisa Neagoe, obţinuse cele mai multe voturi.

Senatorii au decis, în plen, prin vot secret cu buletine, că noul judecător al Curții Constituționale este Simona Maya Teodoroiu, propunerea PSD.

Aceasta a obţinut 87 de voturi „pentru”, surclasând-o pe Mona-Lisa Neagoe, candidatul PNL care, cu o zi în urmă, primise cele mai multe voturi la Comisia juridică.

Mona Lisa Neagoe a primit în plen 73 de voturi „pentru”, votul demonstrând că PNL nu a reuşit să schimbe majoritatea la Senat.

La şedinţa de plen a Senatului au fost prezenţi 162 de parlamentari din totalul de 168 de senatori.

„Senatul ia act de vacantarea locului de jucător la Curtea Constituțională ca urmare a încetării prin demisie a mandatului domnului judecător Toni Greblă. Doamna Simona Maya Teodoroiu se numește în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru diferența de mandat, respectiv până la data de 15 iunie 2019, dată la care va expira mandatul de nouă ani pentru care a fost numită doamna Iulia Antoanela Motoc”, se arată în Hotărârea adoptată de Senat.

Trei candidaţi s-au înscris în cursa pentru funcţia de judecător CCR: Mona-Lisa Neagoe (PNL), Simona Maya Teodoriu (PSD) şi Ruxandra Jipa (UNPR).

Senatorul UNPR Ruxandra Jipa a anunțat însă, în plen, că îşi retrage candidatura la solicitarea vicepremierului Gabriel Oprea, președintele UNPR.

„Voi vota în această zi pentru UNPR şi preşedintele partidului, Gabriel Oprea, preşedintele nostru, vice-prim-ministru. În această situaţie va trebui sa renunţaţi la buletinele care cuprind numele meu. Aşa am hotărât eu şi partidul din care fac parte şi preşedintele lui”, a spus Jipa.

Citeşte şi Ce spune Marko Bela despre decizia UDMR privind revocarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului VIDEO

Simona Maya Teodoriu ocupă funcţia secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012, cu excepţia perioadei ianuarie – aprilie 2013, când a ocupat poziţia de secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) din cadrul Guvernului.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Legenda României care fuma peste un pachet de țigări pe zi. Mii de români au venit în fiecare zi la spital, la fel ca la Maradona
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj