EDUARD HELLVIG, propus şef la SRI: Priorităţile sunt combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept

Eduard Hellvig a fost propus, joi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Eduard Hellvig s-a declarat onorat de nominalizarea la SRI, apreciind că în perioada următoare sunt esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale.
Romania TV
19 feb. 2015, 16:58
EDUARD HELLVIG, propus şef la SRI: Priorităţile sunt combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept

„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Roman de Informații. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate”, a scris Eduard Hellvig, după ce Klaus Iohannis a anunţat de la Palatul Cotroceni că-l propune director la SRI ca urmare a demisiei lui George Maior.

„Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.
Țin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a mai scris Eduard Hellvig, pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI după ce George Maior a demisionat pe 27 ianuarie.

„L-am propus pe Eduard Hellvig pentru poziţia de directorr al SRI. Am avut întâlniri cu liderii partidelor şi le-am adus la cunoştinţă intenţia mea”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute joi la Palatul Cotroceni.

Invitat să spună care sunt calităţile care îl califică pe Eduard Hellvig să preia conducerea contraspionajului românesc, Iohannis a răspuns: „Când m-am gândit la o persoană pe care să o propun, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, cu energia necesară, care cunoaşte actorii politici, are suficiente cunoştinţe despre activitatea SRI şi care vine să aducă calmul necesar în acest spaţiu. Am căutat o persoană care pentru mine reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare, europenizare a SRI.”

Propunerea urmează să fie validată prin vot, în Parlament, şeful statului precizând că a discutat cu liderii partidelor despre nominalizarea pe care o face.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT