Ponta, după propunerea lui Hellvig la şefia SRI: Grupurile PSD vor decide dacă susţin desemnarea

Eduard Hellvig a fost propus, joi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Întrebat dacă PSD va vota pentru numirea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, Victor Ponta a răspuns că social-democrații vor discuta în grupurile parlamentare propunerea făcută, joi, de președintele României pentru șefia Serviciului Român de Informații (SRI).
Romania TV
19 feb. 2015, 17:51
Ponta, după propunerea lui Hellvig la şefia SRI: Grupurile PSD vor decide dacă susţin desemnarea

„Vom discuta această propunere în grupurile noastre parlamentare”, a precizat președintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, citat de Agerpres.

Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joi, de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al Serviciului Român de Informații.

Potrivit art.23 din Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, SRI este condus de un director, cu rang de ministru.

Acesta este „numit de Camera Deputaților și Senat în ședință comună, la propunerea Președintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va prezenta un raport în fata celor două Camere ale Parlamentului.”

Potrivit legii, la numirea în funcție, directorul depune, în fața Parlamentului, jurământul de învestitură.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Atacantul cerut de Contra și Rădoi la națională a bifat un transfer surprinzător! La peste 15.000 de kilometri distanță de România
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
ANM anunță o răcire puternică în România. Cât durează furtunile și când revin temperaturile de aproape 40 de grade
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Șefa CCR, Simina Tănăsescu, a explicat de ce s-a întâlnit de fapt cu Ilie Bolojan: Am adresat o întrebare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat