Tradiţii din popor de Dragobete

Tradiţii din popor de Dragobete. Chiar dacă tradiţiile populare nu mai sunt păstrate aşa cum erau odinioară, nu strică să ne amintim, preţ de câteva minute, cum sărbătoreau românii Dragobetele.

Se spunea pe vremuri că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul, aşa că nu prea era cineva care să nu ia parte la sărbătoarea cu pricina.

Pregătirile începeau încă de dimineaţă, când tinerii se îmbrăcau cu cele mai bune haine şi porneau spre centrul satului. Dacă afară era frumos, dădeau o fugă şi prin pădure, după ghiocei, pentru a-i oferi mai târziu fetelor din comunitate. Dacă în schimb era vreme urâtă, aceştia se adunau la cineva acasă şi stăteau la poveşti ori se ţineau de jocuri şi glume.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Tot de Dragobete se făceau aşa zisele logodne simbolice, care nu de puţine ori se transformau în căsătorii adevărate. Tot pe 24 februarie, fetele sau băieţii se făceau fraţi de sânge, iar fetele tinere strângeau apa din omătul încă netopit, despre care se spunea că avea proprietăţi magice. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu viorelele şi tămioasa, care se punea apoi la icoane, pentru a fi folosite mai târziu la farmecele de dragoste.

Alte articole

SRI, glume nesărate de Dragobete: „Azi ne putem desecretiza dragostea”. Românii nu prea le-au gustat: „Ședința CSAT din 2024 când o desecretizați”

Dragobete 2026. Top cadouri și surprize pentru a sărbători dragostea alături de persoana iubită

Când se apropia ora prânzului, fetele obişnuiau să fugă spre sat, obicei numit în partea de sud a ţării „Zburătorit”. Nici băieţii nu stăteau pe loc, căci aceştia puneau ochii pe mândra care le plăcea şi o luau la fugă după ea. Dacă reuşeau să o prindă, iar fetei îi plăcea de fecior, atunci aceştia se sărutau îndelung, în văzul tuturor. Sărutul reprezenta de fapt logodna dintre cei doi cel puţin pentru un an. De multe ori însă acestea veneau înaintea celor adevărate, semn că tradiţia are scopul de uni pe tinerii care îşi căutau jumătatea.

Citeste mai mult in Revista TEO