La un pas de TRAGEDIE. Un pod prăbușit peste şine în urma unui tren de călători

Un pod rutier de 800 de tone s-a prăbușit peste șinele de cale ferată la doar câteva minute după trecerea unui tren de pasageri. Incidentul s-a produs în apropiere de Graz, un accident de proporții fiind astfel evitat în ultima clipă.
Romania TV
22 feb. 2015, 16:14
La un pas de TRAGEDIE. Un pod prăbușit peste şine în urma unui tren de călători

Podul se afla în construcție, în apropierea orașului Graz (sud), și traversa una dintre principalele rute feroviare din Austria. Trenul de călători a trecut prin zonă la doar câteva minute înainte ca betonul și schelele să se prăbușească peste șine, sâmbătă seara, a declarat pentru agenția austriacă de presă APA un purtător de cuvânt al căilor ferate austriece, care nu a putut spune câți pasageri se aflau în tren în momentul incidentului.

În următoarele două săptămâni, circa 10.000 călători vor fi nevoiți să ia zilnic autobuzele, timp în care acea porțiune de cale ferată va fi închisă, pentru a putea îndepărta molozul, a anunțat compania națională de căi ferate OeBB.

Trenurile de marfă vor fi redirecționate prin Ungaria și Slovenia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT