Antonescu: Guvernul Ponta trebuie schimbat. Alegerile prezidenţiale au făcut necesară demiterea lui

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, la B1 TV, că se impune înlocuirea guvernului condus de Victor Ponta, datorită rezultatului alegerilor prezidenţiale. Pe de altă parte, Antonescu a avertizat că acest lucru poate fi realizat doar dacă opoziţia este dispusă să facă unele compromisuri pentru a obţine majoritatea în Parlament.
Romania TV
23 feb. 2015, 07:51
Antonescu: Guvernul Ponta trebuie schimbat. Alegerile prezidenţiale au făcut necesară demiterea lui

Fostul lider al PNL a vorbit despre modul în care se poate realiza o schimbare a actualului guvern condus de Victor Ponta, fapt care implică o serie de compromisuri pentru conturarea majorităţii parlamentare.

„Nu se poate şi cu aplicarea perfect rigidă a unei idei altfel elementare, cei care au plecat să nu mai vină înapoi, nu se poate să faci şi asta, ceea ce ar fi de dorit, şi să faci în acelaşi timp şi un alt guvern. Deci cei care vor un alt guvern, un guvern pro-prezidenţial, să spunem, un guvern care să acţioneze împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, aceia trebuie să înţeleagă că sunt absolut necesare acele compromisuri„, a spus Antonescu.

„Cred că este bine să avem o schimbare de guvern, este foarte important ca acel guvern să fie făcut în aşa fel încât să fie mai bun decât acestea. Nu cred că guvernul lui Victor Ponta a fost un guvern atât de greu pe cât îl cred unii, nu e guvernul odios pe care îl descriu unii. El trebuie schimbat pentru că dinamica alegerilor prezidenţiale o fac necesară acum. Cred că i-ar fi fost mai bine lui Victor Ponta, pe destin de durată lungă, să plece imediat după alegeri„, a mai declarat senatorul PNL.

Crin Antonescu a declarat că în următorii ani România va fi un regim prezidenţial „de facto” al lui Klaus Iohannis, menţionând că este necesară o „reconstrucţie a clasei politice”, dar şi o schimbare a actualului guvern condus de Victor Ponta.

„Iohannis, între puţinele lucruri pe care le-a spus în campanie, au fost două foarte grele. Dacă cineva nu l-a crezut, îl priveşte. Domnul Iohannis a spus (…) Doi, domnul Klaus Iohannis este, şi prin experienţa sa de viaţă, şi prin natura sa, ca personalitate, un om aşezat, calm, care face lucrurile pas cu pas, dar cu o tenacitate şi cu o forţă ieşite din comun. Klaus Iohannis, având în vedere şi conjuctura, va fi un preşedinte extrem de puternic al României. România, de facto, va fi în următorii ani, un regim prezidenţial. Ceea ce îmi doresc, nu am de unde să ştiu, şi nu văd temeiuri care să ne facă pesimişti deocamdată, este ca forţa pe care împrejurările istoriei acestor ani i-o dau lui Klaus Iohannis să fie folosită în direcţia corectă, a reconstrucţiei unei clase politice, dar pe care trebuie să o facă forţe politice, forţe civile, societatea, nu DNA, nu SRI, că nu e treaba lor”, a declarat Antonescu într-o emisiune la B1Tv.

Citeşte şi Crin Antonescu spune ADIO politicii. „Este îngrozitor de multă MIZERIE morală”

DailyBusiness
Presiuni asupra lui Viktor Orbán, Liderii UE cer deblocarea urgentă a finanțării pentru Ucraina
Spynews
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Fanatik.ro
Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat! Lorena, fiica sa, devastată: „Sunt urme de sânge. Am făcut plângere penală”. Exclusiv
Capital.ro
Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionari. Anunțul Ministrului Manole: Variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli
Playtech.ro
Data la care intră alocaţiile şi pensiile pe card în aprilie 2026. Când aduce poştaşul banii acasă
Adevarul
Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și toleranță zero pentru neplată. Când intră în vigoare noile reguli
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un șofer din București a intrat cu mașina într-un refugiu de tramvai și a spulberat doi oameni care așteptau în stație
iamsport.ro
Foto-bombă! Cum arată discursul pe care Ilie Drăgan n-a fost lăsat să-l citească la alegerile FRF
MediaFlux
Anunț privind plata salariilor și pensiilor! Ministrul Finanțelor, noi informații după ce Trezoreria a refuzat împrumuturile
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj