Macovei: Este inacceptabil ca NATO să nu fi fost consultată la numirea directorului SRI

Fostul candidat la președinție, Monica Macovei, a declarat, duminică, într-o conferință de presă ce a urmat evenimentului de lansare a partidului M10, că este "inacceptabil" faptul că partenerii din NATO ai României nu au fost consultați la numirea directorului Serviciului Român de Informații, informează Agerpres.
Romania TV
01 mart. 2015, 17:06
Macovei: Este inacceptabil ca NATO să nu fi fost consultată la numirea directorului SRI

„Înțeleg că partenerii noștri din NATO nu au fost consultați la această numire și consider acest lucru inacceptabil pentru că suntem într-un parteneriat și mai ales parteneriatul strategic cu Statele Unite este esențial pentru România, astăzi, când suntem la granița cu un război în care Rusia continuă agresiunea armată cu Ucraina și în care la Kremlin, ieri, s-a comis un nou asasinat politic. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite este vital pentru România. De asta spun că și numirile de șefi ai serviciilor de informații intern și extern trebuie făcute prin consultare cu partenerii străini”, a spus Macovei.

Europarlamentarul Monica Macovei şi-a lansat oficial partidul denumit M 10, cu ocazia Mărţişorului. La eveniment au participat peste 100 de oameni, cel mai cunoscut vorbitor fiind fostul lider PMP, Adrian Papahagi.

Monica Macovei a declarat despre noul partid M 10 că este o formaţiune politică de dreapta, scrie hotnews.

Citeşte şi: Un lider PSD a vrut să se alăture partidului Monicăi Macovei. Care a fost răspunsul ei

Într-un discurs susţinut la evenimentul de lansare, Monica Macovei, care a demisionat anul trecut din PDL pentru a candida ca independent la alegerile prezidenţiale, a subliniat o ruptură totală de partidele parlamentare existente.

Europarlamentarul a precizat că partidul M 10 „nu este nici cealaltă jumătate a FSN, nu este nici noul PNL, nici vechiul PSD. Partidul M 10 este primul partid care merge pe calea dreaptă”.

Citeşte şi: Monica Macovei îi pune la zid pe politicienii care răspund obraznic pe tema corupţiei

Monica Macovei a mai afirmat că noul partid îşi propune reducerea aparatului bugetar şi micşorarea rolului statului în economie. 

Stat minim, numai ce avem nevoie — apărare, ordine publică, siguranța cetățeanului, justiție, politică externă. Foarte multe ministere trebuie să dispară, foarte mult din aparatul bugetar trebuie să dispară. (…) Trebuie să rămânem numai cu acele funcții esențiale ale statului. În rest, libertate. (…) Vreau o țară mare, o țară puternică, puternică economic, puternică pe plan internațional, o țară puternică energetic, o țară relevantă, o țară care să conteze (…) de care să se țină seama. Când spui România, să stai cu capul sus”, a declarat Monica Macovei.

Totodată, europarlamentarul a declarat că va duce o luptă acerbă împotriva corupţiei.

„Noi (…) avem în față un val. O clasă politică de hoți, de minciună, avem în față un tsunami de corupție, de hoție din banii noștri. Noi ne luptăm cu valul, noi nu suntem pe val, noi suntem în fața valului (…) pe care vrem să-l distrugem, tot pentru tine, ca banii furați să se întoarcă la tine„, a declarat Macovei, în discursul său.

În cadrul evenimentului de lansare, Monica Macovei, Adrian Papahagi şi Lucian Mândruţă s-au numărat printre cei care au ţinut discursuri despre clasa politica actuală şi despre necesitatea apariţiei unui al treilea pol politic.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
S-au aruncat deja primele înțepături la Survivor! Faimoșii și Războinicii, replici acide din prima săptămână în Dominicană
Fanatik.ro
Louis Munteanu a plecat în Germania! Promisiunea pe care i-a făcut-o Neluțu Varga: „Am valoare, am demonstrat asta”. Update exclusiv
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai mari actori din istoria cinematografiei. Boala l-a răpus. A realizat peste 170 de filme
Playtech.ro
Cât costă să zugrăvești un apartament cu două camere în 2026: estimări de preț pe materiale și manoperă
Adevarul
Piața construcțiilor: ce se va întâmpla cu prețurile apartamentelor în 2026
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Iulian s-a stins din viață la 22 de ani, în Germania! Tatăl tânărului a primit vestea în prima zi a anului 2026: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag!”
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLiga care ar fi, de fapt, miliardar în euro. S-ar afla în top 7 cei mai bogați români
MediaFlux
Andreea Esca pună umărul la treabă cu o geantă Louis Vuitton de mii de euro. Vedeta Pro TV, mai ocupată ca niciodată la început de 2026 FOTO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend