Scandal sexual la Universitatea Bucureşti: O doctorandă acuză un profesor de harţuire

O doctorandă de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti îl acuză pe un profesor că a hărţuit-o sexual, la sfârşitul unui examen. Senatul facultăţii analizează incidentul, informează România TV.
Romania TV
14 mart. 2012, 10:02
Scandal sexual la Universitatea Bucureşti: O doctorandă acuză un profesor de harţuire

Reprezentanţii Universităţii din Bucureşti spun că este foarte greu de dovedit fapta, din lipsă de dovezi, declaraţiile doctorandei fiind singurele mărturii. Potrivit România TV, există o scrisoare redactată de doctorandă, unde aceasta povesteşte că, la un moment dat, a rămas singură cu profesorul într-o sală de curs, iar aceasta a început să facă comentarii nepotrivite şi să o sărute cu forţa.

„La sfârşitul unui examen, când doctoranda a rămas în sala de examen cu domnul profesor, domnul profesor a făcut nişte gesturi pe care studenta le-a considerat complet nepotrivite şi aşa este dacă ele s-au petrecut în realitate. Ar fi făcut nişte gesturi şi nişte apropouri şi tentative de a o lua în braţe, de a o săruta cu forţa, de a îi răspunde intenţiilor erotice ale domnului profesor. (…) Profesorul riscă de la un avertisment scris până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat pentru România TV prorectorul Universităţii Bucureşti, prof. univ. dr Maria Voinea.

Colegii fetei spun că aceasta nu a mai venit la şcoală în ultima vreme, de teamă să nu se întâlnească cu profesorul pe care îl acuză de agresiune.

Profesorul riscă să i se desfacă contractul de muncă, însă acest lucru se va decide săptămâna viitoare de către Senatul Univerităţii.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Tragedia trăită de celebrul comentator sportiv: „Tata a parcat în fața blocului și a murit”
Capital.ro
Un mare retailer german dispare treptat din orașe: sute de magazine lichidează
Playtech.ro
Vara se prelungeşte până în octombrie. Fenomenul care va aduce noi valuri de căldură chiar la mijlocul toamnei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România