Mavrodin, liderul asociaţiei care a organizat protestele din ianuarie, a fost arestat

Liderul Asociaţiei Naţionale a Haiducilor, organizaţie care obţinuse autorizaţiile pentru protestele antiguvernamentale din ianuarie, constănţeanul Nicolae Mavrodin, reţinut pentru mai multe infracţiuni, printre care evaziune fiscală şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a fost a arestat.
Romania TV
14 mart. 2012, 21:10
Mavrodin, liderul asociaţiei care a organizat protestele din ianuarie, a fost arestat

Nicolae Mavrodin a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar, miercuri, a fost prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, aceasta fiind admisă de magistraţi, potrivit Mediafax.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

Mavrodin este cercetat pentru evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Nicolae Mavrodin este suspectat că, din martie 2011 şi până în prezent, a refuzat să prezinte reprezentanţilor Gărzii Financiare documentele financiar contabile ale Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, al cărei preşedinte este, şi s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-contabile prin declararea inexactă a sediului social al fundaţiei din municipiul Constanţa, situat pe bulevardul Mamaia.

Totodată, el a întocmit în fals un proces-verbal atestând în mod nereal că ar fi fost ales preşedinte al fundaţiei şi a solicitat notarului public legalizarea unei copii a acestui înscris, deşi cunoştea că acesta cuprinde semnături contrafăcute.

De asemenea, Mavrodin, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu o societate comercială, atestând în mod nereal că fundaţia ar fi proprietara unui imobil din municipiul Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, prejudiciul fiind de aproximativ 275.000 de euro.

Nicolae Mavrodin a fost organizatorul mitingurilor din luna ianuarie a acestui an din faţa Prefecturii Constanţa, când timp de mai multe săptămâni protestatarii au cerut demisia Guvernului Boc, a preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri anticipate.

Mavrodin este preşedintele Asociaţiei Haiducilor, organizaţie care obţinuse autorizaţiile pentru acţiunile de protest de la începutul acestui an.

De asemenea, el se prezintă şi ca lider al revoluţionarilor din Constanţa, precum şi ca preşedinte al altor asociaţii şi fundaţii, cum ar fi Fundaţia Naţională pentru Tineret şi Asociaţia Tinerilor Revoluţionari din Constanţa.

Nicolae Mavrodin s-a făcut remarcat şi în timpul festivităţilor prilejuite de Ziua Marinei, 15 august 2011, când, împreună cu fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, a vrut să scandeze prin porta-voce sloganuri împotriva preşedintelului Traian Băsescu. Cei doi au fost scoşi din mulţime de jandarmi, iar Mavrodin a fost dus la spital cu ambulanţa după ce a acuzat că i s-a făcut rău, ulterior ei fiind amendaţi de Jandarmerie cu câte 500 de lei.

Cu o zi înainte, Mavrodin a făcut scandal şi în timpul Ceremonialului cu depuneri de coroane organizat de reprezentanţii Forţelor Navale Române cu prilejul Zilei Marinei la Monumentul Crucea Marinarilor. Nemulţumit că organizaţia sa de revoluţionari nu fusese inclusă în programul manifestării, a aruncat coroana pe care o pregătise pentru acest eveniment în mare.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
De ce sunt acoperite paharele cu apă la ședințele CSAT. Explicația de tip ”intelligence” din spatele unui detaliu aparent banal
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
Ce taxe plătesc românii care au două locuințe. Cât ajunge impozitul la stat
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul trupei Holograf, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj