Ponta cere demisii în alb

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, joi, la Craiova, că toţi candidaţii USL la alegerile parlamentare vor trebui să scrie o demisie în alb, astfel încât să fie sancţionaţi cu pierderea mandatului, în cazul în care, după ce vor fi aleşi, vor trece la altă formaţiune politică, relatează corespondentul Mediafax.
Romania TV
15 mart. 2012, 14:36
Ponta cere demisii în alb

Victor Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă, că, toţi candidaţii USL la alegerile parlamentare vor fi obligaţi să scrie o demisie în alb, astfel încât să fie sancţionaţi cu pierderea mandatului de senator sau deputat, în cazul în care, după ce vor fi aleşi, vor trece la altă formaţiune politică.

„Va fi un angajament al tuturor candidaţilor Uniunii Social Liberale la Parlament şi o demisie în alb, până la momentul la care se va face modificarea legislativă necesară, care să sancţioneze cu pierderea mandatului traseistul politic.

Aşa cum primarii, aşa cum consilierii locali şi judeţeni îşi pierd mandatul dacă îşi înşeală electoratul, dacă spun că sunt PSD-şti sau PNL-işti sau orice altceva şi apoi, pentru motive de bani sau de dosare penale, trec în altă parte, la fel trebuie să se întâmple şi cu parlamentarii.

Şi noi vom da acest semnal pe care se pare că PDL şi aliaţii lor traseişti politici se feresc să îl dea, dar cred că reprezintă o schimbare fundamentală în modul în care oamenii văd parlamentarii”, a mai spus preşedintele PSD.

Ela a adăugat că, până luni, 19 martie, se vor încheia discuţiile privind alegerile locale, precizând că partidele care formează USL nu vor colabora „în niciun caz cu Traian Băsescu şi cu PDL”.

„Pe 7 aprilie, într-un eveniment fără precedent în politica românească, şi anume după congresul extraordinar al fiecăruia dintre cele trei partide, adică PSD, PNL şi PC, care vor adopta aceleaşi decizii, şi anume: Uniunea Social Liberală (USL) merge împreună la alegerile locale, parlamentare şi la cele prezindenţiale. Partidele din Uniunea Social Liberală nu vor colabora în niciun caz cu Traian Băsescu şi PDL”, a afirmat Victor Ponta.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este fostul soț al Mirelei Retegan. Tatăl fiicei sale a avut un impact mare în cariera ei: ”I-am zis că nu vreau să ne certăm pentru pensia alimentară”
Fanatik.ro
Jucătorul de la Egnatia, accidentare horror chiar înaintea meciului cu U Craiova! Imagini teribile. Video
Capital.ro
Banii de pensie, înainte de finalizarea dosarului? Condiția prevăzută într-un proiect legislativ
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Putin, situație penibilă alături de președintele Mozambicul. Diferența de înălțime a stârnit ironii pe internet
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un elicopter s-a prăbușit în Bosnia și Herțegovina! Sunt trei morți și mai mulți vătămați
iamsport.ro
A fost aproape de un turneu final cu naționala României, dar a ratat convocarea lui Anghel Iordănescu: ”Era momentul vieții mele!”
MediaFlux
Bani în plus la pensie în acest an. Decizie oficială de la Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii pentru pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT