POSTUL PASTELUI: Cum se prepară gogoşi de post

POSTUL PAŞTELUI: Meșteșugul unei gospodine se dovedea însă în perioada Postului Paștelui, ținut cu sfințenie de cei mai bătrâni. De un obicei al satului își aduce aminte doamna Cornelia, pentru care după-amiezile de primăvară petrecute împreună cu mama sa și cu alte femei din sat, venite ”cu lucrul” la casa în care locuia, erau adevărate momente de bucurie.

”Femeile se vorbeau între ele și, spre sfârșitul zilei, se strângeau la câte o gazdă, unde stăteau de povești, râdeau, comentau ‘gura satului’. Când veneau la noi era o plăcere. Schimbau între ele modele de cipcă (dantelă), croșetau pulovere de lână toarsă în casă sau lucrau la ceea ce voi numiți acum demodatul mileu”, ne povestește Cornelia, care a început deja să cearnă făina pentru gogoșile de post.

”Sunt o minunăție”, spune ea, în timp ce vorbim despre toate, așa cum se întâmpla și în urmă cu mulți ani, chiar foarte mulți, în casa Corneliei, de la Totoi.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

”Pe la prânz, înainte să le bată la poartă musafirii, mama pregătea aluatul din făină, apă, ulei, puțin zahăr și drojdie. Nu era greu de făcut, dar rezultatul final era extraordinar, mai ales că gogoșile mamei erau umplute cu lictar dulce și aromat, iar după ce erau gata se pudrau din belșug cu zahăr fin”, își amintește ea, urmărind cu atenție aluatul care începuse să se dospească.

Alte articole

Cu ce poți înlocui ouăle din prăjituri sau chiftele în perioada Postului. Ce soluții au găsit gospodinele

Rețete de post. Cum prepară călugărul Efrem Băndărică de la Mănăstirea Dervent mâncărica de urzici

Din cămară aduce un borcan cu dulceață fiartă ore în șir fără un strop de zahăr, așa cum a învățat acasă. Îl desface cu grijă: ”Vezi ce bine s-a păstrat? Nu are pic de conservanți” și-l așază pe masa din bucătărie. Tot acolo, Cornelia așterne un strat fin de făină albă, iar apoi, dintr-o bucată de aluat, întinde o foaie subțire. Din loc în loc, pune câte o linguriță din gemul făcut în toamnă.

”La mama, dulceața era la alegere, pentru că așa arătai satului că te pricepi la gospodărie și lumea te vorbea de bine. O gospodină adevărată avea în casă dulceață de prune, de caise, cireșe, vișine și un amestec din fructele toamnei. Cea mai bună era însă dulceața din must”. Și pentru că îmi vede o sprânceană ridicată a curiozitate, Cornelia zâmbește și-mi explică: ”Dulceața se pregătea din mustul proaspăt stors, care se fierbea, cu puțin zahăr, până când ajungea la consistența unei paste. Nu era nevoie de conservanți și rezista până în toamna următoare. Are un gust deosebit”.

Povestește și nu stă o clipă pentru că gogoșile de post parcă ne fac cu ochiul, a nerăbdare. Așa că după ce a așezat dulceața, împăturește foaia de aluat în două și ia un pahar din sticlă mai groasă, cu ajutorul căruia taie bucăți în forma unei jumătăți de cerc.

Într-o tigaie adâncă uleiul era deja încins, numai bun pentru copt gogoșile. Rumenite la foc mediu și scoase pe un șervețel din hârtie, le-a pudrat apoi cu zahăr din belșug. Gustul nu poate fi descris, dar vă recomand să urmați obiceiul din satul Corneliei și să însoțiți gogoșile de post cu un pahar de vin alb, ușor dulceag. Sunt o minunăție!