Unul dintre cele mai rare animale, fotografiat pentru prima dată în 20 de ani

Mamiferul drăguț din poza de mai sus este înrudit cu iepurele și a fost descoperit în 1983. De atunci, a mai fost zărit în foarte puține cazuri, iar poze s-au făcut foarte puține.
Alina Costache
21 mart. 2015, 19:02
Unul dintre cele mai rare animale, fotografiat pentru prima dată în 20 de ani

Este vorba despre un exemplar de Ili pika, un animal înrudit cu iepurii. Acesta a fost văzut pentru prima oară în Munţii Tian Shan din China, el locuind în găurile şi în crăpăturile stâncilor, scrie Business Insider.

Zonele în care locuiesc aceste animale.

Zonele în care locuiesc aceste animale.

Micile mamifere sunt extrem de dificil de fotografiat. Spre exemplu, între 2002 şi 2003, doi cercetători au făcut şapte expediţii în 12 zone diferite pentru a le studia. După 37 de zile, cei doi bărbaţi s-au întors acasă cu mâna goală.

Cel care a descoperit această specie în anii ’80, Weidong Li, a avut şansa de a întâlni din nou mamiferul. El se afla alături de un grup de cercetători când a văzut simpaticul animal. Ei au reuşit să realizeze fotografia de mai sus.

Până acum, doar 29 de astfel de animale au fost văzute în natură în viaţă. În ultimul deceniu, populaţia de Ili pika a scăzut cu circa 55%.

Motivul exact care duce la dispariţia acestei specii nu este cunoscut, dar oamenii de ştiinţă cred că ar putea fi vorba despre o boală, de creşterea activităţii umane în apropierea vizuinelor lor sau despre schimbările climatice produse în ultimii ani.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Jucătorul cheie de la Dinamo a plecat după ce Kopic nu i-a dat voie să meargă la înmormântarea tatălui: “Nu voi mai putea lucra niciodată cu mister!”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Plata este obligatorie. Proprietarii de locuințe achită banii chiar dacă nu au consum
Playtech.ro
Turiștii au făcut topul celor mai neprietenoase orașe din Europa. Unele sunt pline de români. „Nu ne mai întoarcem acolo”
Adevarul
Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene”
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Șeful CCA, avertisment uluitor pentru arbitri: ”Anul ăsta să nu vorbiți la telefon!”
MediaFlux
Pensie și concediu pentru cei care au grijă de membrii familiei. Ce prevede Statut european al îngrijitorilor
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți