Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, audiat la DNA VIDEO

Fostul ministru al Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, s-a prezentat, luni dimineaţă, la DNA, unde a fost audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
Iulian Tudor
23 mart. 2015, 07:03
Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, audiat la DNA VIDEO

Darius Vâlcov a stat aproximativ jumătate de oră în sediul DNA, iar, la ieşire, fostul ministru a declarat că a venit să dea o declaraţie în dosar şi că nu crede că s-au extins cercetările în cazul său.

Întrebat de jurnalişti dacă crede că senatorii din comisia juridică îi vor da un aviz favorabil, Darius Vâlcov a declarat că nu ştie.  

Solicitarea DNA pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, şi urmează procedura normală, respectiv transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni, luni, şi care o va transmite comisiei juridice, în vederea unui aviz. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov îşi poate vedea dosarul de la DNA şi îşi poate prezenta cauza în faţa colegilor jurişti.

Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul reţinerii şi arestării preventive pentru un senator, comisia juridică are un termen de maxim trei zile pentru a elabora raportul, şi a-l transmite plenului, pentru vot final.

Procedura parlamentară impune ca votul în plenul Senatului să fie dat în maxim cinci zile de la finalizarea raportului comisiei juridice.

DNA a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

CITEŞTE ŞI: Vâlcov, pe Facebook: Demisia mea, un gest normal în astfel de situaţii pentru a nu afecta imaginea României

Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Darius Vâlcov, în 13 martie, că este suspectat de trafic de influenţă, faptă comisă în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina. Vâlcov a declarat că este nevinovat şi că nu a luat mită pentru intervenţii în sprijinul unui om de afaceri.

În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis, sâmbătă seară, să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

CITEŞTE ŞI: Victor Ponta preia interimatul la Finanţe. Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcţie

Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2009, Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

Ca urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit în perioada 2010-2013 aproximativ două milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar și 2.480.000 lei, prin intermediul unor firme.

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Vlad Pascu s-a panicat și își joacă ultima carte: ”Nu era atât de drogat”. Cererea bizară care îi putea aduce o pedeapsă mai mică
Capital.ro
S-a dat ordin de la Parchetul General. Decizie pentru Călin Georgescu. Judecătorii au aprobat
Playtech.ro
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Două zodii cărora le merge din plin. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Detaliul ȘOCANT găsit în telefonul italianului ucis de urs, pe Transfăgărășan. Anchetatorii au rămas uluiți!
Playsport.ro
De ce a ajuns România datoare și fără bani? „Totul a început din 2016, când politica fiscală s-a...
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de case. Nu pot interveni. Lege dacă o altă mașină a parcat în dreptul curții
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
VIDEO Un bărbat a fost ucis de urs, pe Transfăgărășan. Animalul l-a târât zeci de metri într-o râpă. Imagini terifiante cu cadavrul victimei
Primele imagini de la înmormântarea lui Ion Cernea! Soțul Irinei Loghin este condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Momente dureroase la cimitirul Bellu, înainte ca fostul sportiv să fie dus la groapă
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc