Bogdan Chiriţoiu, preşedintele reconfirmat al Consiliului Concurenţei, şi-a depus jurământul de investitură

Bogdan Chiriţoiu a depus, marţi, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei. Alături de acesta a depus jurământul şi Otilian Neagoe, vicepreşedintele instituţiei. În acest sens, Klaus Iohannis a declarat că speră ca reînvestirea lor să fie o garanţie a continuării liniei de profesionalism a Consiliului.
Romania TV
24 mart. 2015, 20:05
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele reconfirmat al Consiliului Concurenţei, şi-a depus jurământul de investitură

În cadrul ceremoniei de reinvestire a lui Bogdan Chiriţoiu şi Otilian Neagoe, şeful statului a caracterizat Consiliul Concurenţei drept una dintre instituţiile publice fundamentale pentru protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Klaus Iohannis a adăugat că această instituţie are competenţe în aplicarea dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi pot afecta comerţul dintre statele membre UE.

Citeşte şi: Bogdan Chiriţoiu, reconfirmat la şefia Consiliului Concurenţei de preşedintele Klaus Iohannis

Chiriţoiu şi Neagoe au primit pe 17 februarie aviz favorabil pentru un nou mandat din partea comisiilor parlamentare reunite pentru buget, finanţe şi economice, cu majoritate de voturi. Potrivit legii, durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată.

Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către preşedinte, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

În timpul primului mandat al lui Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei a deschis 104 investigaţii şi a finalizat 101 de astfel de proceduri, iar amenzile aplicate între 2009 şi 2013 au totalizat 354 milioane de euro (1,5 miliarde de lei).

De asemenea, în acest interval a fost introdus avizul Consiliului Concurenţei pe nota de fundamentare a actelor normative supuse aprobării Guvernului pentru a identifica rapid reglementările susceptibile să aducă atingere concurenţei pe piaţă, precum şi pentru o mai bună înţelegere a obiectivelor politicii de concurenţă.

În acelaşi timp, a fost modificată legea concurenţei, care permite acum finalizarea mai rapidă a investigaţiilor prin acceptarea de angajamente fără a trece prin toată procedura de investigaţii, dar şi o limitare a numărului şi duratei proceselor.

Totodată, au fost preluate noile instrucţiuni privind politica de clemenţă (imunitate la amendă pentru cei care colaborează cu Consiliul pentru descoperirea unui cartel), iar la sugestia Băncii Mondiale a fost înfiinţată o unitate specializată în detectarea cartelurilor. Mai mult, a fost creată o structură specializată în detectarea licitaţiilor trucate.

Citeşte şi: Consiliul Concurenţei anchetează licitaţiile pentru programul „Cornul şi laptele”

În mandatul lui Chiriţoiu a fost acordată cea mai mare amendă pe concurenţă din România. În data de 10 ianuarie 2012, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream, ENI Romania, MOL Petroleum şi Lukoil Romania cu o amendă totală de 880 milioane de lei, reprezentând 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010.

 

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, salvată de la moarte de doctorul Sorin Oprescu! Ce s-a întâmplat. „Faceți-i parastasul!”
Capital.ro
Probleme pentru românii cu cărți electronice de identitate. Mai bine îți faci alt buletin cu cip când îți schimbi adresa
Playtech.ro
Cât te costă, de fapt, o zi obișnuită în România, de dimineața până seara, dacă mergi la serviciu. Calcul complet de la cafea la transport
Adevarul
De ce moartea șefului securității din Iran are mai multă greutate decât cea a fostului lider suprem
wowbiz.ro
Dan Petrescu a fost operat de urgență! Care este starea antrenorului de fotbal: „Îi ținem pumnii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pensiile ajung mai devreme în aprilie. O anumită categorie de pensionari vor primi bani în plus înainte de sărbătorile pascale 
iamsport.ro
Radu Banciu, marcat pe viață de un fost jucător al Rapidului: ”Înainte să devină fotbalist era tractorist”
MediaFlux
Donald Trump, ultimatum pentru NATO! Amenințări directe: Greșeală foarte prostească
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj