AVION PRĂBUŞIT FRANŢA: Echipele de salvare, în stare de şoc: „Totul este PULVERIZAT. Nu se distinge avionul”

AVION PRĂBUŞIT în FRANŢA. Echipele de salvare ajunse, marţi, la locul în care s-a produs accidentul aviatic din Alpii francezi sunt în stare de şoc, după ce au realizat că nu pot distinge nici măcar forma avionului, aparatul fiind complet "pulverizat" de impactul cu solul.
Alina Costache
25 mart. 2015, 07:57
AVION PRĂBUŞIT FRANŢA: Echipele de salvare, în stare de şoc:

AVION PRĂBUŞIT în FRANŢA. Salvatorii care au reușit să ajungă, marţi, aproape de locul în care avionul Airbus A320 s-a prăbuşit, la zece kilometri est de orasul Seyne-les-Alpes (Alpes-de-Haute-Provence ), au povestit că avionul este complet distrus.

„Totul este pulverizat, nu e nimic vizibil. Nu distingem nimic, nici măcar forma avionului”, spune Eric Sapet, un pompier aflat la locul tragediei, potrivit LeMonde. La bordul unui elicopter, el a fost printre primii salvatori ajunşi pe partea laterală a muntelui, unde avionul s-a lovit de un masiv.

Singurul element din avion identificat de armată, până acum, a fost un tren de aterizare.

Citeşte şi Avion cu 150 de persoane la bord, PRĂBUŞIT în Franţa. NU SUNT supravieţuitori. „Peisajul este ÎNSPĂIMÂNTĂTOR”

„Cea mai importantă rămăşiţă umană găsită până acum nu e mai mare decât o valiză”, povesteşte un alt poliţist.

Deputatul Christophe Castaner, care s-a deplasat la locul tragediei împreună cu ministrul de Interne francez, a scris pe Twitter că a survolat zona în care s-a prăbuşit avionul companiei Germanwings şi a descris cele văzute ca fiind o „oroare”.

„Avionul este distrus complet. Este o tristeţe de nedescris. Este un peisaj înspăimântător. Nu a mai rămas nimic în afară de resturi de aeronavă şi de cadavre”, a postat Castaner pe Twitter.

Citeşte şi AVION PRĂBUŞIT în Franţa: MAE verifică lista de pasageri. Printre victime nu se află niciun român

Aeronava, veche de 24 de ani, s-a dezintegrat total după ce s-a lovit de un masiv muntos şi a căzut într-o zonă greu accesibilă. „S-a auzit un zgomot puternic, la ora 10.30 dimineaţa. Oamenii au crezut că e vorba despre o avalanşă, dar zgomotul a fost atât de puternic încât toată lumea a ieşit afară”, spune jurnalistul Valentin Doyen.

Unul dintre conducătorii echipelor de intervenţie de la locul tragediei a declarat că avionul s-a rupt în mai multe bucăţi şi că resturile epavei sunt împrăştiate pe suprafaţa unui hectar. Acesta a apreciat că va dura câteva zile până când vor fi recuperate toate cadavrele. În plus, misiunea echipelor de intervenţie este îngreunată deoarece zona este una instabilă, cu pante foarte abrupte şi periculoase.

Cercetările la locul catastrofei au fost reluate miercuri dimineaţa. Peste noapte, căutările au fost întrerupte din cauza întunericului şi a vremii nefavorabile, cu ceaţă şi ploaie cu gheaţă, potrivit presei franceze.

Un avion de pasageri al companiei Germanwings, care efectua o cursă între Barcelona şi Dusseldorf, s-a prăbuşit, marţi, în sudul Franţei, informează Le Figaro. Avionul avea la bord 150 de persoane – inclusiv doi bebeluşi, 16 elevi care se întorceau dintr-o excursie şi cei şase membri ai echipajului, potrivit Direcţiei Generale pentru Aviaţie Civilă din Franţa.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi