Darius Vâlcov, la DNA după ce Senatul a încuviinţat reţinerea şi arestarea sa

Darius Vâlcov (PSD) a ajuns pentru a doua oară într-o singură zi la sediul DNA pentru a fi audiat. A doua vizită în bârlogul procurorilor anticorupţie vine la scurtă vreme după ce plenul Senatului a încuviinţat reţinerea şi arestarea fostului primar din Slatina.
Romania TV
25 mart. 2015, 12:59
Darius Vâlcov, la DNA după ce Senatul a încuviinţat reţinerea şi arestarea sa

Senatorii au votat, miercuri, cererile DNA privind reţinerea şi arestarea senatorilor PSD, DARIUS VÂLCOV şi DAN ŞOVA. Votul a fost diferit în cazul celor doi colegi de partid. Plenul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat, în timp ce Darius Vâlcov a primit undă verde pentru reţinere şi arestare.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, fiind înregistrate 97 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi cinci abţineri.

DNA a cerut arestarea lui DARIUS VÂLCOV, acuzat de procurori că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.

CITEŞTE ŞI Darius Vâlcov, o nouă cerere de arestare. Lingouri de aur, bani şi tablouri găsite în seiful fostului ministru

Tot marţi, DNA trimis o nouă cerere de arestare a lui Darius Vâlcov, pe care îl acuză de săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Practic, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.

Potrivit referatului DNA, propunerea de înființare a celor trei societăți a fost făcută de Vâlcov în anul 2011, când era primar al municipiului Slatina. Edilul i-a dat persoanei respective și aproximativ 1,5 milioane de lei, pentru înființarea, administrarea și dotarea firmelor.

Procurorii susţin că Vâlcov a scris pe mai multe coli un plan de afaceri, în care a trecut estimările privind cheltuielile și veniturile, precum și procentele care urmau să le revină lui și asociatului în urma derulării celor trei afaceri.

Firmele au fost înființate cu banii dați de Vâlcov, care ulterior primea periodic diverse documente justificative sau situații ale cheltuielilor și își dădea acordul cu privire la componența acționariatului sau numirea administratorilor. Cu toate acestea, fostul ministru de Finanțe nu ar fi încasat nicio sumă de bani de la cele trei societăți, iar ultimele discuții referitoare la administrarea firmelor le-a avut la începutul anului 2015.

Tot în anul 2011, Darius Vâlcov i-ar fi încredințat aceleiași cunoștințe un seif, la care avea acces doar el și un apropiat.

CITEŞTE ŞI Darius Vâlcov, o nouă cerere de arestare. Lingouri de aur, bani şi tablouri găsite în seiful fostului ministru

Potrivit referatului DNA, „în cursul anului 2011 VÂLCOV BOGDAN DARIUS i-a cerut acestei persoane să păstreze în locuinţa sa un seif . Referitor la acest seif, VÂLCOV BOGDAN DARIUS cât şi ŞUŞALĂ LUCIAN accesau respectivul seif, după ce, în prealabil, aceştia îl sunau iar el le permitea accesul în imobil. În situaţiile în care VÂLCOV BOGDAN DARIUS şi ŞUŞALĂ LUCIAN accesau seiful nicio altă persoană care locuia în imobil nu asista la ce se întâmpla în camera respectivă. VÂLCOV BOGDAN DARIUS ulterior in 2015 a mutat seiful în comuna Osica de Sus, judeţul Olt.”

În urma desigilării, procurorii au găsit în seif  90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR, un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU şi o pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI.

Darius Vâlcov, care împlineşte miercuri 38 de ani, şi-a început cariera politică foarte devreme. La doar 27 de ani, Darius Vâlcov a ajuns primar al oraşului Slatina. Acesta a fost în fruntea primăriei Slatina până în 2012.

Citeşte şi: Cine va fi noul ministru de Finanţe. Întâlnire PONTA-IOHANNIS, la Cotroceni

În cazul lui Dan Şova, senatorii jurişti au decis, săptămâna trecută, să dea undă verde cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova. Comisia Juridică a dat aviz favorabil solicitării procurorilor, urmând ca plenul Senatului să dea votul final. 

Procurorii DNA au cerut încuviințarea arestării preventive a senatorului Dan Șova, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

CITEŞTE ŞI  Ponta: Povestea că eu cu Şova am făcut ceva la Turceni – Rovinari este falsă

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică că recomandarea pe care a făcut-o aleșilor PSD este să voteze „pentru” în cazul cererilor formulate de DNA.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Hendrik Klein, noul șef din Gruia, este în Cluj și a fost la club! Cum l-a cunoscut Varga: totul a pornit de la Cristi Bud și de la tatăl jucătorului de la CFR! Exclusiv
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Se dau amenzi pentru românii de pe litoral! Cine riscă 1.000 de lei amendă direct pe plajă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat