Serghei Lavrov, primit cu critici în Slovacia unde efectuează o vizită

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov efectuează sâmbătă o vizită în Slovacia, unde a primit critici din partea președintelui acestei țări, Andrej Kiska, pentru anexarea Crimeii și pentru situația din estul separatist prorus al Ucrainei, transmite agenția EFE, aceste poziții fiind însă diferite de cele ale premierului slovac Robert Fico, unul dintre oficialii europeni cei mai vocali împotriva sancțiunilor instituite contra Rusiei.
Iulian Tudor
04 apr. 2015, 14:45
Serghei Lavrov, primit cu critici în Slovacia unde efectuează o vizită

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov Lavrov a fost invitat la Bratislava pentru manifestările ocazionate de împlinirea a 70 de ani de la eliberarea capitalei slovace de către Armata Roșie, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

‘Considerăm că modul în care Crimeea a fost ocupată și anexată de Federația Rusă în luna martie a anului trecut constituie o acțiune de destabilizare a ordinii pașnice și o încălcare a principiilor dreptului internațional’, a spus șeful statului slovac după întrevederea cu șeful diplomației ruse, scrie Agerpres.

Acesta din urmă nu a făcut declarații în fața presei imediat după întâlnirea cu Kiska. 

Președintele Andrej Kiska a vorbit și despre responsabilitatea Rusiei în actualul conflict din estul separatist al Ucrainei.

‘Ne exprimăm speranța că în acest conflict armele vor fi înlocuite definitiv de dialog și de respectarea acordurilor (de la Minsk), iar soldații străini aflați în Ucraina fără permisiunea acesteia vor pleca, astfel încât Ucraina, ca stat suveran, să-și poată controla frontierele’, a continuat liderul slovac, făcând referire la prezența soldaților ruși în estul Ucrainei, prezență pe care Moscova o neagă, în pofida numeroaselor dovezi.

Totuși, Slovacia s-a numărat până în prezent printre țările europene cele mai rezervate față de sancțiunile instituite împotriva Rusiei. Astfel, premierul slovac Robert Fico — care a avut și el sâmbătă o întâlnire cu Serghei Lavrov — s-a declarat în mod repetat împotriva acestor sancțiuni, pe care le-a calificat drept ‘lipsite de sens și contraproductive’. În luna februarie, el a amenințat chiar că Slovacia și-ar putea exercita dreptul de veto în Consiliul European dacă s-ar decide o înăsprire a acestor măsuri care dăunează intereselor Slovaciei, țară ce are legături economice strânse cu Rusia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Șoc! Meme Stoica pleacă de la FCSB după 16 ani! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 12 noiembrie. Cât valorează astăzi cele mai importante monede internaționale. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România