Acuzaţiile de abuz sexual formulate împotriva prinţului Andrew, respinse

Instanţa a stabilit că acuzaţiile tinerei care susţine că a fost obligată să întreţină relaţii sexuale pe când avea vârsta de 17 ani, cu ducele de York, nu vor fi audiate într-un caz caz civil din Statele Unite.
Alina Costache
08 apr. 2015, 11:16
Acuzaţiile de abuz sexual formulate împotriva prinţului Andrew, respinse

Acuzaţiile de abuz sexual formulate împotriva prinţului Andrew au fost respinse de instanţa din SUA, potrivit SkyNews.

Prinţul Andrew, Duce de York, cel de-al doilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a, s-a aflat în mijlocul unui scandal sexual în Statele Unite.

O tânără l-a acuzat pe fratele prinţului Charles că a întreţinut relaţii sexuale cu ea atunci când era minoră. Şi, ca şi cum nu era de ajuns, Virginia Roberts susţine că i-a fost „împrumutată” ducelui, pe post de sclavă sexuală, de un prieten al acestuia, bancherul Jeffrey Epstein, condamnat în 2008 pentru agresiuni sexuale.

Avocaţii presupusei victime a prinţului au cerut în instanţă ca fiul reginei Marii Britanii să fie audiat sub jurământ.

Citeşte şi Femeia din scandalul sexual în care apare şi numele Prinţului Andrew susţine că nu se va lăsa redusă la tăcere

Virginia Roberts a depus jurământ în faţa instanţei de judecată a unui tribunal din Florida. Ea a spus că fusese „racolată” de Epstein în 2001, când avea 17 ani. Femeia a mai mărturisit că, în acea vreme, când l-a cunoscut pe prinţul Andrew, ştia că este un membru al familiei regale britanice, dar ştia că îl cheamă „Andy”. În declaraţiile pe care le-a dat sub jurământ, Virginia Roberts a mai spus că „Palatul Buckingham a negat cu vehemenţă acuzaţiile” făcute de tânăra din Miami, afirmând că acestea sunt „false” şi „denigratoare”, scrie independent.co.uk.

Femeia a recunoscut în faţa judecătorilor, sub jurământ, că a avut relaţii sexuale cu prinţul Andrew. „Având în vedere că el (prinţul, n.r.) are cunoştinţă de toate acestea povestite de mine, am crezut că va mărturisi adevărul despre cele ce s-au întâmplat. Cred că avocaţii mei îl vor interoga sub jurământ pe prinţul Andrew despre tot ceea ce s-a întâmplat şi că va spune adevărul”.

Femeia susţine că s-a întâlnit de trei ori cu prinţul Andrew şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, o dată în Marea Britanie, apoi în SUA, în casa bancherului care îi invitase pe amândoi la o petrecere, iar a treia oară ar fi luat parte la o orgie sexuală, pe o insulă exclusivistă.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Frații Pavăl cumpără Carrefour și intră în istoria marilor tranzacții făcute de români. Cum schimbă mega-vânzarea anului harta retailului din țara noastră
Capital.ro
Locatarii și asociațiile de proprietari nu pot contesta în justiție. Documentele de la Primărie care trebuie acceptate
Playtech.ro
Care este diferența dintre amenda contravențională și cea penală
Adevarul
Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Bistrița Năsăud! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină. Acesta a traversat neregulamentar strada
iamsport.ro
Bombă! 'Am informații 400%'. Numele selecționerului care ar urma să stea pe bancă la meciul cu Turcia. Gică Hagi ar fi refuzat
MediaFlux
Avertisment național! „Fiți pregătiți măcar pentru 72 de ore”
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat