Drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia va fi modernizat

Drumul județean care urcă la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi modernizat până la sfârșitul acestui an în baza unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă în valoare totală de 9,41 milioane euro.
Iulian Tudor
10 apr. 2015, 10:07
Drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia va fi modernizat

Proiectul prevede modernizarea și asfaltarea drumului pe relația Costești-Sarmizegetusa Regia, pe o lungime de 17,9 kilometri, potrivit Agerpres. De asemenea, vor fi reabilitate șapte poduri și amenajate 12 parcări, inclusiv pentru autocare.

Procedurile de realizare a investiției sunt avansate, ofertele pentru construirea acestui drum putând fi depuse până pe 22 aprilie, o zi mai târziu fiind prevăzută deschiderea acestora.

„Vom fi extrem de obiectivi în acest sens. Sper ca la începutul lunii mai să înceapă lucrările. Termenul este scurt, trebuie să încheiem acest proiect în acest an, până la 31 decembrie. Odată realizată această infrastructură sunt convins că cetățile vor fi puse cu adevărat pe harta circuitelor turistice europene. Modernizarea drumului de acces este doar primul pas — e drept, obligatoriu, pentru a pune în valoare cetățile dacice, din respect față de trecut și responsabilitate pentru viitor”, a declarat vicepreședintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor.

La rândul său, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, a arătat că proiectul a putut fi finanțat din economiile realizate la alte investiții derulate prin Programul Operațional Regional, componenta de drumuri județene. El a apreciat faptul că autoritățile județene din Hunedoara și-au asumat realizarea acestui proiect care are un termen de finalizare foarte strâns.

„Este un termen foarte strâns și ambițios, dar aici există o determinare a Consiliului Județean și ne bucurăm că și-a asumat acest lucru, pentru a finaliza acest proiect. Cu atât mai mult cu cât cred că acest proiect vine într-un moment potrivit, întrucât până acum s-au făcut și pregătiri. Am fost acolo (la Sarmizegetusa Regia, n.r.), am avut plăcerea să vizitez acest monument, cred că este pregătit să primească turiști. Poate că acum cinci ani nu ar fi fost la fel de bine să fie deschis publicului larg, nefiind încă pregătiți cu amenajările care s-au făcut acolo”, a spus Maxim.

Autoritățile din județul Hunedoara apreciază că implementarea proiectului și asfaltarea drumului de acces spre fosta capitală a Daciei va oferi șansa punerii în valoare a monumentului Sarmizegetusa Regia.

„Este un vis care acum este pe cale să devină realitate și o dată cu această realitate se încheie un coșmar de 20 de ani pentru acest drum, pentru localnici și turiști. Dacă este să-l contabilizăm, aș spune că este vorba de câteva sute de roți sparte sau câteva zeci de băi de ulei distruse la mașini. Odată asfaltat acest drum, oferă posibilitatea intrării în normalitate a ceea ce înseamnă punerea în valoare a acestor cetăți”, a apreciat administratorul monumentului, Vladimir Brilinskey.

Intitulat „Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a cetăților dacice din Munții Orăștiei”, proiectul are o valoare totală de 9,41 milioane euro, din care 7,45 milioane euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar diferența cofinanțarea beneficiarului.

CITEŞTE ŞI: Misterul de la Sarmizegetusa va fi scos la LUMINĂ. Proiectul care va ului România

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
Curs valutar joi, 12 noiembrie. Cât valorează astăzi cele mai importante monede internaționale. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România