Ludovic Orban îl atacă pe Victor Ponta de la Cotroceni

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban l-a acuzat, luni, pe premierul Victor Ponta, la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor, că nu a fost prezent, ca deputat, la niciun vot pe solicitările Justiţiei. Orban a reclamat că "în interiorul PSD şi al coaliţiei majoritare se coc diferite proiecte care urmăresc de fapt să fie împiedicată justiţia."
Ionela Marcu
20 apr. 2015, 09:50
Ludovic Orban îl atacă pe Victor Ponta de la Cotroceni

Ludovic Orban a precizat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis s-a atins subiectul poziţiei Parlamentului faţă de cererile Justiţiei privind încuviinţarea începerii urmăririi penale şi a arestării preventive în cazul parlamentarilor şi a foştilor miniştri.

declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că liberalii susţin ca votul în cazul cererilor Justiţiei adresate Parlamentului să se facă la vedere. 

„Poziţia PNL, constantă, este de susţinere a cererilor formulate de justiţie, de exprimare în favoarea acestor solicitări, prin vot deschis. De asemenea, noi susţinem proiectul de lege iniţiat de grupurile parlamentare ale PNL prin care dorim simpificarea procedurilor, reducerea termenelor în Parlament, pentru aprobarea solicitărilor formulate de către Justiţie„, a arătat prim-vicepreşedintele PNL.

CITEŞTE ŞI CONSULTĂRI la Cotroceni. Klaus Iohannis discută cu partidele. REPLICA lui Ponta cu trimitere la Băsescu VIDEO

 Ludovic Orban a menţionat că liberalii susţin ca votul în care acestor solicitări să se facă prin vot deschis, la vedere.

„Se menţine, la coaliţia guvernamentală, o poziţie de obstrucţionare a Justiţiei, care afectează grav imaginea României, care pune Parlamentul într-o opoziţie faţă de poziţia exprimată în mod evident de cetăţeni şi care împiedică săvârşirea Justiţiei. Această atitudine a PSD este foarte clară„, a mai declarat Ludovic Orban.

El a dat exemplul preşedintelui PSD, care „deşi este deputat, nu a participat la niciun vot în favoarea unei solicitări venită din partea Ministrului Justiţiei, sau de Procurorul General”.

„De altfel, nu îmi aduc aminte să fi participat la vreun vot în ultimele luni, pentru a susţine solicitările justiţiei şi este din ce în ce mai evident faptul că în interiorul PSD şi al coaliţiei majoritare se coc diferite proiecte care urmăresc de fapt să fie împiedicată justiţia”, a menţionat Orban.

Delegaţia PNL a fost formată din copreşedintele Vasile Blaga, prim-vicepreşedinţii Cătălin Predoiu, Ludovic Orban, vicepreşedintele Mihai Voicu şi secretarii Marian Petrache şi Gheorghe Flutur.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT