Zi mare pentru fauna din România: Cinci zimbri au fost eliberaţi în pădurile din Neamţ VIDEO

După aproape 200 de ani în care au lipsit din păduri, zimbrii fac din nou parte din fauna României.
Romania TV
23 mart. 2012, 15:30
Zi mare pentru fauna din România: Cinci zimbri au fost eliberaţi în pădurile din Neamţ VIDEO

Cinci exemplare, din care trei masculi şi două femele, au fost eliberate într-o pădure din judeţul Neamţ, aflată în apropierea Parcului Natural Vânători Neamţ. Animalele vor fi monitorizate de specialişti printr-un radio-colar emiţător care va da date despre locul în care se află zimbrii şi comportamentul lor în sălbăticie. Exemplarele au între 7 şi 12 ani, iar una dintre femele este gestantă.

Specialiştii avertizează localnicii să păstreze distanţa atunci când se întâlnesc cu zimbrii pentru că pot deveni agresivi.

Prin eliberarea celor cinci zimbri, Parcul Natural Vânători Neamţ a făcut primul pas pentru repopularea pădurilor din Carpaţi cu aceste exemplare protejate de lege şi dispărute din ţara noastră în urmă cu peste un secol. Proiectul se ridică la 1,4 milioane de lei şi este susţinut din fonduri europene.

Citeşte mai mult despre zimbrii din Parcul Natural Vânători Neamţ şi despre proiectul de repopulare, aici: Zimbrii se întorc în sălbăticie: Cinci exemplare vor fi eliberate în România, pentru prima oară

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT