Reacţia conducerii Romprest după percheziţiile DIICOT de miercuri

Conducerea Romprest precizează, într-un comunicat de presă remis ca urmare a percheziţiilor efectuate miercuri de procurorii DIICOT la sediul firmei de salubrizare, că "nici un reprezentant al societăţii nu a fost implicat în constituirea unui grup infracţional, care să urmărească sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale".
Romania TV
06 mai 2015, 13:50
Reacţia conducerii Romprest după percheziţiile DIICOT de miercuri

„Între Compania Romprest Service S.A., A.N.A.F. – Antifraudă Fiscală şi A.N.A.F. – D.G.A.M.C. există un litigiu civil, înregistrat sub nr. 66438/299/2014, obiectul acestui litigiu reprezentându-l contestaţia pe care subscrisa a formulat-o împotriva Deciziei emise de către A.N.A.F. – Antifraudă Fiscală, prin care s-au instituit măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile.

Compania Romprest Service S.A. este o societate lider la nivel naţional în domeniul salubrizării localităţilor, dovedind seriozitate constantă în raporturile fiscale şi comerciale pe care le-a avut cu terţi şi cu statul român.
De asemenea, de la înfiinţare, compania a plătit către bugetul de stat sume ce depăşesc 100 milioane Euro.
Grupul Romprest asigură un număr de peste 6.500 de locuri de muncă şi niciodată nu a încurajat sau utilizat forţă de muncă la negru.
Buna credinţă a societăţii, în litigiul mai sus menţionat este dovedită pe deplin, deoarece, deşi am contestat argumentat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, conducerea societăţii a luat anul trecut hotărârea de a pune la dispoziţia ANAF, cu titlu de garanţie suma ce face obiectul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii”, se arată în comunicatul DIICOT.

Conducerea firmei Romprest mai susţine că informaţiile prezentate de DIICOT şi în presă „distorsionează realitatea şi exced celor aduse la cunoştinţa subscrisei de către organele în drept”.
„Nici un reprezentant al societăţii nu a fost implicat în constituirea unui grup infracţional, care să urmărească sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, urmând să dovedim acest aspect instituţiilor abilitate”, se mai arată în comunicat.

Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Ploiești au efectuat, miercuri dimineața, 28 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Conform unor surse judiciare, anchetatorii au făcut percheziţii în judeţele Prahova, Ilfov, Giurgiu, Cluj, Satu Mare, Braşov şi Brăila, precum şi în Capitală, fiind vizate 23 de persoane şi firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Suspecţii ar fi folosit mai multe firme „fantomă” controlate prin interpuşi, societăţi cu care aceştia au semnat mai multe contracte fictive privind livrări de bunuri sau prestări servicii.

Prin inregistrarea in evidentele societatilor controlate a unor operatiuni fictive in scopul eludarii TVA si impozitului pe profit, membrii grupului au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de cca. 4.500.000 Euro. De asemenea, acestia au spalat prin intermediul firmelor respective aproximativ 14 milioane de euro, susţin surse judiciare.

Ca urmare a percheziţiilor, procurorul șef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, a anunţat că Florian Walter, patronul Romprest şi fost acţionar la cluburile de fotbal Dinamo şi Universitatea Cluj, s-a sustras urmăririi penale şi a fost dat în consemn la frontieră.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Câți ani are, de fapt, Victor Pițurcă. Ce face de arată atât de tânăr
Capital.ro
Documentul APIA care le aduce fermierilor bani în avans. Cine îl poate cere în 2026
Playtech.ro
Se fac angajări la Castelul Bran după preluarea de către grupul care gestionează moștenirea lui Elvis Presley. Americanii pregătesc o nouă strategie de dezvoltare
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este bărbatul suspectat că i-ar fi luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Poliția a mobilizat toate forțele de ordine pentru găsirea lui
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Curent electric gratuit pentru români. În ce intervale se oferă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi