Deputaţii au respins proiectul de lege ce prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, un proiect de modificare a Legii audiovizualului care prevede posibilitatea demiterii preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de către Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al instituţiei. Potrivit Mediafax, 98 de deputaţi au votat "pentru" acest proiect de lege, în timp ce 190 au votat "împotrivă", iar trei s-au abţinut. 
Romania TV
06 mai 2015, 15:12
Deputaţii au respins proiectul de lege ce prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA

Proiectul de modificare a Legii audiovizualului a fost iniţiat de parlamentarul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, şi de parlamentarul PNL Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Proiectul a fost depus, pe 31 martie, la Biroul Permanent (BP) al Camerei Deputaţilor şi prevede modificarea articolului 20 din actuala Lege a audiovizualului, în sensul în care se introduc mai multe alineate: „Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate (al Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.) atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului”.

În această situaţie, „Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte”, iar „fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului”.

„Este vorba de o iniţiativă care îşi propune să mărească responsabilitatea CNA în raport cu Parlamentul, pentru exercitarea controlului parlamentar. Fiind o instituţie în subordinea Parlamentului, este normal ca şi controlul parlamentar, cum este la alte instituţii, să aibă şi efecte, pentru că altfel un control care nu prevede niciun fel de sancţiune nu mai este un control de fapt”, a spus Georgică Severin.

El a precizat că prin această iniţiativă legislativă se încearcă „responsabilizarea CNA” şi a preşedintelui Consiliului.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în cazul acestei iniţiative legislative, Senatul fiind forul decizional.

În prezent, Legea audiovizualului nu prevede posibilitatea demiterii preşedintelui CNA, însă prevede că CNA trebuie să depună un raport anual de activitate şi execuţia bugetară.

În data de 19 martie, şase membri ai CNA au votat, într-o şedinţă cu uşile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcţia de preşedinte al CNA şi pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului. Hotărârea a fost transmisă la Comisia pentru cultură de membrii CNA Radu Călin Cristea, Monica Gubernat, Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu şi Florin Gabrea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Ce trebuie să cureți la frigider pentru a nu consuma inutil energie. Verifică periodic acest loc de care mulți uită
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT