Permise de port-armă suspendate pentru aproximativ 50 de angajaţi ai MAI

Aproximativ 50 de lucrători MAI sunt cunoscuţi în evidenţele medicale cu probleme care au necesitat şi consiliere psihologică, în cazul acestora fiind demarate procedurile de suspendare temporară a permiselor de port-armă până la o nouă evaluare medicală şi neimplicarea lor în misiuni operative.
Romania TV
25 mart. 2012, 15:12
Permise de port-armă suspendate pentru aproximativ 50 de angajaţi ai MAI

Direcţia Medicală din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a realizat o analiză a situaţiei angajaţilor MAI care deţin arme letale, verificările fiind făcute la solicitarea ministrului Gabriel Berca, potrivit Mediafax.

Ministerul precizează că în urma analizei s-a constatat că aproximativ 50 de lucrători ai MAI sunt cunoscuţi în evidenţele medicale cu probleme care au necesitat şi consiliere psihologică. În cazul acestora, la propunerea Direcţiei Medicale au fost demarate procedurile de suspendare temporară a permiselor de port-armă până la o nouă evaluare medicală şi neimplicarea lor în misiuni operative.

„În acest interval, Direcţia Medicală din cadrul MAI va monitoriza, consilia şi evalua toţi lucrătorii aflaţi în această situaţie şi va realiza periodic, împreună cu unităţile sanitare din subordine, evaluări cu privire la starea de sănătate a angajaţilor”, a precizat sursa citată.

Ministrul de Interne a declarat în emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, că în urma verificărilor dispuse au apărut deja semne de întrebare privind 52 de angajaţi care deţin arme letale şi care sunt în analiza Direcţiei medicale pentru că au avut probleme de natură psihologică.

Ministrul Gabriel Berca a spus că în cazul lui Gheorghe Vlădan problema nu este faptul că avea permis de port-armă, ci că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a avut o activitate de cunoaştere a comportamentului acestuia.

„Nu este o problemă dacă ai permis de port-armă şi mergi la vânătoare. Avem nevoie de oameni în sistem pe care să ne bazăm din toate punctele de vedere, adică oameni cu integritate în familie, oameni care nu au deviaţii de comportament”, a spus ministrul.

Gabriel Berca a reafirmat că a dispus ca, la nivelul ministerului, toţi cei care deţin arme letale să fie verificaţi.

„Avem vreo 52 de cazuri cu semne de întrebare. În momentul în care vom avea toate aceste date, vom vedea câţi astfel de oameni, potenţiali infractori sau potenţiali oameni care pot să le creeze probleme cetăţenilor, avem şi vom vedea ce vom face. Avem deocamdată 52 de oameni, nu care au un comportament deviant, ci care au avut probleme de natură psihologică şi care în acest moment sunt în analiza Direcţiei medicale, şi pentru care vom lua măsurile de urgenţă”, a spus ministrul Gabriel Berca.

Întrebat dacă celor 52 de persoane le-au fost retrase armele, Berca a răspuns: „După ştiinţa mea şi dispoziţiile mele, nu mai au arme. Eu sper ca acest lucru chiar să se întâmple, şi verificările sunt permanente”.

Ministrul de Interne a precizat că în acest moment se discută de o problemă care nu a fost analizată foarte mulţi ani şi este bine ca această analiză să fie făcută cu seriozitate şi rigurozitate.

„Suntem după 20 de ani şi avem multe restanţe faţă de societatea românească. Nu acuz pe nimeni. (…) Această activitate se desfăşoară la nivelul fiecărui judeţ. Aştept rezultatele, care vor veni foarte repede. (…) Se verifică fiecare permis de port-armă şi aşteptăm rezultatele”, a mai spus Berca.

Ministrul a adăugat că după cazul Vlădan s-a discutat foarte mult şi s-au făcut afirmaţii la adresa tuturor poliţiştilor, ceea ce reprezintă o nedreptate pentru cei care îşi fac datoria.

„Aceste evenimente tragice aruncă o anatemă pe tot corpul poliţienesc. Nu este în regulă lucrul acesta. Sunt oameni care în fiecare zi, în stradă, îşi fac datoria şi ei sunt mulţi. Or, din acest punct de vedere, cred că eu, ca ministru, trebuie să dau un semnal foarte serios de sprijin către cei care merită, adică spre cei care îşi fac datoria. Mai departe măsurile vor fi dure pentru cei care, din interiorul sistemului, aduc atingere ministerului”, a mai spus Berca.

Ministrul a mai precizat că în următoarea şedinţă a CSAT va fi abordată şi problema profesionalizării corpului poliţienesc, amintind că sunt oameni în sistem care nu au avut nici măcar un curs de iniţiere în carieră.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a cerut verificarea tuturor deţinătorilor de arme letale, inclusiv a poliţiştilor, precum şi a angajaţilor din sursă externă.

Decizia a fost luată la o săptămână după ce agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, şofer la Policlinica MAI, şi-a împuşcat mortal soţia şi o colegă a acesteia, rănind alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai coaforului din complexul Perla din Capitală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT