A MURIT un FENOMEN. Medicii nu au mai putut face nimic. S-a DISTRUS singur

Tony Ayala, un fenomen în boxul mondial, aruncat însă din ring de problemele cu legea, a murit la doar 52 de ani, chiar în sala sa de sport.
Romania TV
16 mai 2015, 09:24
A MURIT un FENOMEN. Medicii nu au mai putut face nimic. S-a DISTRUS singur

Tony Ayala, supranumit „El Torito”, s-a concentrat mai mult pe autodistrugere, decât pe distrugerea adversarilor în ring şi şi-a încheiat cariera brusc, la 19 ani, când a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru viol.

Tony Ayala avea, la momentul respectiv, 22 de meciuri la activ, din care 20 câştigate prin KO. Pentru că a violat o profesoară a fost condamnat însă, la 35 de ani de închisoare, ceea ce l-a azvârlit afară din lumea sportului.

A ieşit din închisoare la 36 de ani, după ce ispăşise 16 ani din pedeapsă şi chiar a încercat să revină în ring. A câştigat primele cinci meciuri, dar în 2000 a abandonat în lupta cu Luis Ramos Campas, unul dintre cei care au pierdut titlul la marele Oscar De La Hoya.

Ulterior a fost implicat într-o nouă agresune asupra a două femei şi s-a întors pentru scurt timp în puşcărie.

După alţi patru ani petrecuţi în libertate, o nouă încălcare a legii l-a trimis din nou după gratii, de unde a mai ieşit în 2014. De atunci, a încercat să se pună pe picioare şi chiar a deschis o sală de sport, însă a început să aibă probleme cu drogurile.

De altfel, lângă trupul său neînsufleţit a fost găsită heroină şi o seringă, ceea ce face ca prima ipoteză a anchetatorilor să fie moartea în urma unei supradoze.

„Am fost Tyson înainte ca Tyson să existe”, spunea Tony Ayala despre el însuşi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT