Darius Vâlcov, soţul Laviniei Şandru, demisionează din PDL şi îşi pierde mandatul de primar

Preşedintele PDL Olt, Darius Vâlcov, a anunţat marţi că demisionează din partid. El a declarat că vrea ca gestul său să fie "o palmă pe obrazul unui partid mincinos". Odată cu demisia din PDL, Vâlcov îşi pierde automat mandatul de primar al Slatinei. Vâlcov este căsătorit cu fostul deputat Lavinia Şandru, actualmente membru UNPR.
Romania TV
27 mart. 2012, 09:41
Darius Vâlcov, soţul Laviniei Şandru, demisionează din PDL şi îşi pierde mandatul de primar

Darius Vâlcov şi-a motivat demisia din PDL prin faptul că promisiunile primite de la conducerea centrală a partidului şi de la miniştrii partidului în sensul finanţării unor investiţii de interes major pentru locuitorii municipiului Slatina nu au fost onorate şi organizaţia PDL Olt nu a fost respectată.

„Am sperat că partidul meu odată ajuns la guvernare să susţină locuitorii judeţului Olt şi proiectele slătinenilor. Sunt de notorietate investiţii precum centura ocolitoare a oraşului, asfaltările, canalizările şi construirea de grădiniţe şi creşe prin PNDI, sala polivalentă, apartamentele ANL, terenul unităţii militare, palatul copiilor, cu care ori am fost minţiţi de către miniştri că se vor realiza, ori au început timid şi nu au finanţare. Toate acestea le fac ei, miniştrii, cu oraşul meu poate odată invizibil de la Bucureşti, dar devenit între timp un reper în primul rând pentru cetăţenii săi. Ruşinea pentru neîndeplinirea acestor proiecte am suportat-o eu pentru că un ministru ignorant nu ştie ce este ruşinea. Pentru ei minciuna este calea cea mai simplă de exprimare. (…) Aceste motive, şi nu numai, mă determină să încetez a mai susţine un partid aflat la guvernare incapabil să-şi înţeleagă îndatorirea pe care o are faţă de slătineni, olteni şi români în general. Astăzi am renunţat şi la calitatea de membru PDL cu speranţa că gestul meu să fie o palmă pe obrazul unui partid mincinos. (…) Plec dezamăgit din acest partid. (…) Înţeleg că odată cu această demisie din partid, potrivit Legii 393 privind statutul aleşilor locali, îmi încetează de drept şi mandatul de primar al municipiului Slatina, imediat după ce prefectul va emite un ordin în acest sens”, a declarat Darius Vâlcov, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte viitorul său politic şi administrativ, Vâlcov a spus că încă nu a luat o decizie, dar a menţionat că iubeşte prea mult Slatina pentru a renunţa să lupte pentru acest oraş.

Vâlcov a adăugat că, prin această demisie, îşi respectă promisiunea făcută colegilor de partid şi slătinenilor că, dacă într-un an de zile de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al PDL Olt nu va reuşi să-şi onoreze proiectele, va pleca de la conducerea filialei.

Darius Vâlcov (35 de ani) a condus organizaţia PDL Olt un an şi patru luni. El se află la al doilea mandat de primar al municipiului Slatina, iar în 2008 la alegerile locale a obţinut peste 80% din voturi. Sondajele de opinie făcute de partide în acest an îl plasează pe Vâlcov pe primul loc în preferinţele electoratului pentru funcţia de primar al municipiului Slatina cu peste 70% din opţiunile de vot.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT