Siria acceptă planul de pace al ONU şi al Ligii Arabe

Guvernul sirian a acceptat planul de pace propus de Naţiunile Unite şi de Liga Arabă. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al emisarului Kofi Annan, într-o declaraţie scrisă. Între timp, grupările de opoziţie din Siria s-au reunit la Istanbul pentru a adopta o poziţie comună faţă de criza din ţară. Bombardamentele din Homs nu s-au oprit nici marţi.
Romania TV
27 mart. 2012, 20:41
Siria acceptă planul de pace al ONU şi al Ligii Arabe

Purtătorul de cuvânt al lui Kofi Annan a declarat că decizia guvernului de la Damasc de a accepta planul internaţional de pace este o etapă importantă pentru încetarea violenţelor.

Emisarul internaţional i-a transmis lui Bashar al-Assad să pună imediat în aplicare angajamentele pe care şi le-a asumat. Planul aprobat de Consiliul de Securitate prevede încetarea oricăror forme de violenţă armată, de către toate părţile implicate, sub supravegherea ONU.

De asemenea, toate zonele afectate de lupte ar urma să beneficieze de ajutoare umanitare. O altă prevedere a planului este ca persoanele plasate în detenţie în mod arbitrar să fie eliberate.

Membrii opoziţiei, reuniţi la Istanbul, nu îşi pun însă mari speranţe în planul de pace.

„Vrem ca toţi să semnăm o declaraţie a Consiliului Naţional Sirian, prin care să stabilim noua identitate a Siriei, după căderea lui Bashar al-Assad, o Sirie democratică, o ţară care garantează pluralismul politic şi egalitatea între cetăţenii ei”, a declarat Bassam Jaara, membru al Opoziţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Assad Al Hamlawi, ofertă de milioane! Salariul uriaș care îl așteaptă dacă pleacă de la U Craiova
Capital.ro
Bani de la stat pentru tinerii care lucrează. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care câștigă până la 4.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un profesor care predă doar patru ore pe zi. Cum se calculează salariul în funcție de norma didactică
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi doți din Bacău au fost găsiți arși de vii, după ce casa lor a fost mistuită de foc
iamsport.ro
Răsturnare de situație în cazul venirii lui Răducioiu la Dinamo: ”Mă șochează”
MediaFlux
Cunoscut vicepremier găsit mort într-un hotel din Berlin. Era şi ministru al economiei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT